WAG’S – VARIANTA MIORITICA

In acest weekend, dupa mult timp, „am iesit in oras”. Am vizitat doua terase diferite, in doua seri diferite. Am constatat ca, ceea ce acum putin timp era un fenomen in stadiu embrionar, se acutizeaza – probabil ca ies eu prea rar. Tinerele aspirante la titlul de femei intretinute, insotite de tineri de prost gust sufoca toate terasele Bucurestiului, si asa inecat sarmanul in kitsch.
In Marea Britanie, pentru cei ce nu stiu, WAG’S inseamna „ Wives And Girlfriends”, insotitoarele, adesea de meserie „fotomodele” ale fotbalistilor.
Dorinta de a fi fata de fotbalist a pus stapanire cu mult timp in urma pe „caprioarele” autohtone, numai ca, numarul fotbalistilor fiind limitat (mde reguli de prost gust: 11 exemplare de echipa…ar trebui sa fie la liber, sa ajunga la toata lumea), interesul lor s-a raspandit treptat asupra altor categorii sociale nou aparute, si anume, smecherasii ieftini.
Ii recunosti, fara absolut nicio probabilitate de rateu, dupa cateva semnalmente clare: gulerul ridicat al tricoului de tip polo, ochelarii de soare, indiferent de conditiile meteo sau momentul zilei, gadget-ul ultima tehnologie, musai la vedere, si masina scumpa.
Concurenta mare de pe piata aspirantelor, le impinge adesea pe acestea, la masuri greu de imaginat…make up, mai mult decat gasesti pe frescele manastirilor din Nordul Moldovei, cantiati infricosatoare de botox, „hainutele” de firma, uriase cantitati de roz – imaginatia sa traiasca, pentru ca posibilitatile de plasament, precum si nuantele disponibile sunt nesfarsite.
In cele doua seri despre care va povesteam nu m-am putut impiedica sa ma intreb care erau discutiile care insufleteau mesele acestor exemplare, pentru mine, exemplare de muzeu… Nu, nu imi doream sa fiu la mesele respective, mi-ar fi placut doar sa stiu, pentru ca, stiti cum se spune: povestea fiecarui om este povestea intregului Univers.
Ma intreb, care este cantitatea din tine la care rebuie sa renunti, pentru a te putea convinge ca acolo se gaseste ceea ce te reprezinta, pentru a crede cu adevarat ca acolo esti tu, ca asa trebuie sa fii. Ma intreb care sunt frustrarile care constituie motorul unui astfel de comportament…imi este greu sa cred ca este vorba despre altceva…Cred cu tarie ca nimeni nu este complet bun, sau complet rau. In sufletul, sau in creierul lor se produce, probabil, la un moment dat un scurtcircuit, si parvenitismul invinge. Invinge dorinta de a fi sau de a parea ceea ce nu esti doar pentru ca…doar pentru ce???? Ma stradui sa gasesc raspunsul la aceasta intrebare.
Nu ma simt rau pentru ca nu merg de trei ori pe saptamana la un salon de infrumusetare – desi arat cam neingrijita, e drept – nu ma simt rau ca in dulapul meu nu se gaseste nici macar o haina de firma, ca nu sunt vazuta prin cluburile unde musai trebuie sa fii vazut pentru a exista, nici nu mi-e rusine de faptul ca numarul cartilor pe care le-am citit depaseste numarul rujurilor pe care le am. Nu mi-e rusine….si cu toate astea, nu inteleg de ce nu am loc… pur si simplu, mi se pare ca nu am loc niciunde. Probabil, asa cum mi se spune, atitudinea mea este de vina…dar ma iertati, daca atitudinea mea nu provoaca cresteri bruste si periculoase de glicemie, inseamna ca este defecta?
Nu am loc, oriunde as merge, oamenii se comporta ca si cum as fi scapat acum cinci minute dintr-o pestera cu neanderthalieni – si vorbesc aici despre oamenii care ma observa, pentru ca sunt foarte multi cei care se comporta ca si cum as fi compusa din materie gazoasa. Ma intreb daca e mai comod sa pretinda ca de fapt, eu nu exist pe terasa lor / in restaurantul lor, pentru a nu compromite colectia perfecta de caprioare botoxate?
Varianta mioritica de WAG’S se raspandeste precum o molima, un virus fara antidot, sau impotriva caruia nimeni nu doreste un antidot. Oare sunt produs national pentru export recunoscut si patentat la U.E. si nu se doreste starpirea speciei? Sunt peste tot…in cluburi, cu paharul in mana, nu zambesc niciodata (se pare ca se poarta suparea…tristetea noastra ancestrala, deci feriti-va sa zambiti – fereasca Dumnezeu, pentru ca in acel moment totul este compromis); numai insotitorii lor au voie sa rada…cat mai zgomotos, cat mai strident (altfel nu pot atrage atentia, pentru ca nu au cu ce), pe terase – imbracate strident, in magazine, pe tocuri in miezul zilei. Singurul loc in care se pare ca puteti scapa sunt librariile…medii mai sterile decat eprubetele din laboratoarele de cercetare.
Nu doar ca sunt variante de prost gust, dar de fapt, nici macar nu sunt WAG’S. Nu sunt decat fake-uri nereusite ale unor modele care nu pot exista aici. Nu au cum. Ceea ce nu inteleg ele este ca e nevoie de foarte multe generatii ca sa poti rafina niste modele, ca nicio maimuta, dar absolut nicio maimuta imbracata in matase nu a fost niciodata, in intreaga istorie a umanitatii, altceva decat o maimuta.