Virus cu „netransmitere”. Uneori nu poti spune nici macar ca este cu transmitere sexuala. Traim vremuri moderne dragilor, s-a inventat sexul fara obligatii. Biata dragoste, nu se ridica nici macar la nivelul unei BTS.
Dragostea nu se transmite. Se traieste individual si individualist. Povestile sunt vechi de cand lumea si de fiecare data noi. Nu se schimba nimic, indiferent cat de tare ne-ar placea sa credem ca suntem speciali; se schimba doar oamenii care traiesc povestile.
Am vazut ca are arie de raspandire foarte larga, dar nu se poate trata cu spectru larg de medicamente…nici antibioticele nu au efect. Te poti contamina cam oriunde; am vazut cazuri de oameni care s-au „imbolnavit” in camere de camin, in sala de clasa, in cluburi, in spitale, pe strada, oriunde…sa nu mai vorbim despre internet.
Unii oameni se feresc din rasputeri. Fac tot ceea ce le sta in putinta sa ii puna pe ceilalti pe fuga. Le reuseste, cam pana la urmatorul colt, cand dau din nou cu nasul, ma scuzati, in destin si fie se desteapta si-l accepta, fie alearga in continuare, de nu mai stiu nici ei de ce sunt mereu pe fuga.
Cei mai isteti sunt fatalistii. Au inteles ca nu au nicio scapare. S-au resemnat si o primesc. Pe principiul fie ce-o fi, respira adanc si asteapta. Nu o lasa sa se strecoare. Nu. Ei sunt mereu pregatiti si deschid usa. „Poftiti va rog, va asteptam”. Pun fata de masa alba, „aia buna”, un pahar cu vin, si petrec timpul agreabil, la taifas cu dragostea.
Mai avem o categorie: cei in faza de vesnica negare. Cine? Eu? Nicicand! Mie? Asa ceva, niciodata. Eu detin controlul, stiu exact ce fac. Nu, nicio sansa sa ma indragostesc. Cand se contamineaza, ii vezi adesea legati la aparate, pusi pe ventilatie artificiala.
Urmeaza ateii, familie inrudita cu cei de mai sus. Ei nu cred in dragoste. Sunt un fel de produs mutant al vremurilor moderne: nu exista, e o tampenie, nu s-a demonstrat stiintific, eu pana nu vad nu cred. In cele mai dese cazuri si ei sunt loviti cu mare forta. Cand apare dragostea, i-a pus pe chituci.
Avem si categoria albina. Zboara din dragoste in dragoste, strang asiduu nectar si polen, sunt harnici, si mereu spera ca urmatoarea floare e mai dulce. O fi, dar la un moment dat nu mai au nici forta, nici carisma, nu mai polenizeaza nimic…de obicei, isi dau seama cand e prea tarziu.
Atentie speciala merita si cei care nu o mai vor; cu sau fara buna stiinta. Nu am gasit loc pentru ei in categoriile anterioare si nici nu stiu cum sa ii denumesc. Dat fiind ca vorbim despre dragoste…in alte feluri, ei sunt pur si simplu un alt fel de traitori ai dragostei. Ii gaseste, au parte de ea, doar ca la un moment dat, nu o mai vor. Pur si simplu. In general, ceilalti spun despre ei ca li s-a urat cu binele. Problema nu este atat de simpla si nici nu merita a fi tratata cu atat de multa superficialitate. O vor, dar probabil contextul are o problema.
Am vazut printre apropiatii mei atatea feluri de dragoste si atatea feluri de a o trai incat as scrie probabil o viata. Fiecare in parte are varianta lui unica, uluitoare si impresionanta de poveste: prin zbucium, prin consecventa, prin plictiseala, prin ineditul faptelor, prin intinderea in timp, printr-un milion de amanunte – printre care si faptul ca pe unii, de cate ori ii vezi te intrebi de ce naiba si-or mai irosi timpul unul celuilalt. Fiecare isi traieste dragostea in alte feluri, mai mult sau mai putin conventionale.
Despre dragoste este tentant sa povestesti altcumva, dar unde naiba sa gasesti energia pentru asta fara a cadea in derizoriul senzationalului?