Golul.
Nu ştiu cum să definesc senzaţia. Apăsarea din piept, golul din stomac, nodul din gât, vârtejul din creier, dorinţa de a te agăţa de ceva în cădere. Atunci când ai mai mare nevoie să te agăţi, nu ai de ce.
Bunica mea spunea că îşi dă seama când vede o casă de oameni săraci, pentru că atunci când arunci o pisică spre perete cade; nu este nimic de care să se poată agăţa: o carpetă, o „Răpire din Serai”, un covor atârnat, ceva de care să se prindă cu ghearele. Tot la fel îţi dai seama că sufletul tău e sărac, în clipa când în cădere, sufletul tău nu se poate agăţa de nimic.
Ţi-e gol atunci când pleci, atunci când vii, atunci când nu poţi vorbi, atunci când nu poţi asculta, în faţa unei fotografii uitate, în faţa unei amintiri, în umbra unui gând, la adăpostul unei iubiri, în faţa gândului că cineva nu mai este şi nu va mai fi niciodată acolo, că cineva nu se mai întoarce, că sunt cuvinte pe care nu le ai spus sau că ai spus prea multe lucruri inutile. Ţi-e gol lângă oameni, ţi-e gol lângă tine însuţi, ţi-e gol şi atât.
Nu găseşti cu ce să umpli, nu ştii unde ai împăturitit Răpirea din Serai. Pereţii sufletului tău sunt goi şi nu ai de ce să te agăţi. Sunt prea multe momentele atunci când trebuie să inventezi plase de siguranţă pentru tine însuţi, când nu mai ştii exact dacă te păcăleşti pe tine, dacă îi păcăleşti pe alţii, dacă toată păcăleala asta ţi-a devenit realitate, sau nu.
Fiecare dintre oamenii pe care îi cunosc au trecut prin astfel de momente. Nu pot vorbi despre golurile altora. Golurile mele, sunt din ce în ce mai multe şi mai apăsătoare, într-o perioadă plină de sclipiri de bâlci, de lumini false, de cuvinte prea multe şi prea fără rost, de prea multe lucruri care pică prea greu, şi nu reuşesc să umple nimic, golurile mele se adâncesc şi am senzaţia, că nu aş putea umple nimic acum poate doar dacă aş putea sta de vorbă cu tata; el ar şti să mă liniştească, să simplifice totul în jur, să descompună monştrii în probleme simple, rezolvabile uşor, pe rând, ar şti să şteargă sclipiciul, să aprindă luminile calde, să aducă lucrurile simple acolo unde le este locul, să facă să dispară toate interpretările, toate lucrurile care se complică inutil.
Astăzi nu pot scrie mai mult de atât. Mi-e prea gol, şi prea ciudat.