În ultima vreme am purtat cu nişte prieteni bărbaţi o grămadă de discuţii interesante despre lumea femeilor versus lumea bărbaţilor, filosofia sexului (da, evident că există şi aşa ceva), sfaturi cerute în tabăra „adversă” despre duşmanii de moarte, etc
Cu ce m-am ales după discuţiile astea? O mulţime de lucruri care mai de care mai încântătoare, de care râd şi acum, de câte ori îmi amintesc.
Spunea unul dintre ei, citez mot-a-mot: „Dacă ţie nu îţi place de mine, că ai zis că nu intru în ecuaţia ta, există o probabilitate destul de mare, din punctul meu de vedere, să-i placă prietenei tale de mine. Vezi? Cam aşa de simplu gândeşte un bărbat matur. La voi, în schimb, se încurcă toate iţele; la voi, doi plus doi, fac douăşdoi”.
Mai bine să facă douăşdoi, decât ca la voi: unu să fie egal cu doi. Mi se pare mai puţin rudimentar. Zic şi eu, nu dau cu paru’. Nu prea i-a convenit maturului meu amic, care se jură fidel consoartei până la moarte, asta neîmpiedicându-l, evident, să încerce marea cu degetul, şi la mine, şi la amica mea (oricare dintre ele).
„Băi, io m-am săturat! În ziua de azi toată lumea filosofează şi nu se mai fute nimeni! În ultima vreme dau numa’ peste femei care vor să ştie ce hobbyuri am, cum îmi petrec timpul liber, ce-mi place să mănânc şi alte alea. Frate, una nu înţelege că sexul e punctul zero al unei relaţii.”
Amărât până peste poate domnu’. Amărât cum nu am mai văzut de mult. Am încercat să-i explic că na, poate, dacă femeia aia nu vrea ca sexul să fie punctul minus unu al unei relaţii, face şi ea conversaţie. Adică omule, înţelege, dacă nu te ridici la nivelul aşteptărilor, măcar s-a ales cu o conversaţie interesantă. Ca să nu mai spun că se poate întâmpla o incompatibilitate fatală gen ea stelistă se trezeşte în pat cu tine dinamovist. Ce să facă după aia cu tine?
Nu m-a contrazis aici, a recunoscut că am şi eu un pic dreptate, în felul meu, că poate descoperă chestii care să-l facă să-i moară la intrare. El nu avea probleme cu fotbalul, da’ se gândea că dacă domnişoara e de extremă dreapta, spre exemplu, nu ar fi prea încântat să o primească în patul lui. Mde, fiecare cu propriile criterii, până la urmă.
„Orice bărbat care s-a culcat o dată cu o femeie o să trăiască pentru tot restul vieţii lui cu impresia că poate apăsa pe un buton şi se culcă cu ea din nou, oricând are el chef. Aşa de simplu şi evident gândeşte orice bărbat normal funcţional. Dacă există un bărbat care zice că nu e aşa, o cam suge…grav”.
Interesantă teoria, şi adevărată (pe principiul, bine că inventezi tu acum cu mine apa caldă). Din fericire, am cunoscut şi bărbaţi care nu sunt atinşi atât de grav de microbul aroganţei şi autosuficienţei, rari ce-i drept, dar poate mai există o speranţă.
Acum, fără să cer lămuriri suplimentare, mă gândesc că atunci când a zis „bărbat normal funcţional” se referea la bărbaţii normal funcţionali sexual, pentru că disfuncţiile emoţionale şi psihice nu cred că se estompează vreodată. Se mai educă doar când şi dacă omul înţelege din mers câte ceva din lucrurile înconjurătoare, sau dacă a primit o educaţie corectă din familie; altfel, la cea mai mică ocazie, lumea femeilor se transformă exclusiv în „femei – booty call”.
„Nu mai cere sfaturi bărbaţilor; prin definiţie noi suntem handicapaţi din punct de vedere psihic şi emoţional”. Jur că aş fi vrut să-l contrazic, dar nu am găsit niciun contraargument.
Nu deţin în dotare idei preconcepute şi/sau etichete în ceea ce-i priveşte pe bărbaţi, clişee gen bărbaţii sunt porci, sau mai ştiu eu ce aberaţii, însă recunosc, pe aceşti domni mi-a fost greu să-i contrazic. Cu ce drept aş fi făcut asta? Ei vorbesc în cunoştinţă de cauză, de dincolo de tranşee.
