Babai Feuzi și Mamure Alai nu au avut copii. Au adoptat un băiețel găsit într-un boschet, nu se știe exact pe unde. Șucuri a terminat ingineria și eram extrem de mândră de el. Spuneam oricui voia să mă asculte, că este la București la facultate. Habar nu aveam ce înseamnă exact, dar toata lumea vorbea cu admirație despre lucrul ăsta. Șucuri a emigrat în Suedia cu câteva luni înainte de Revoluție. Mi-au rămas de la el doua dicționare și amintirea unor ochi imposibil de verzi.
Babai Feuzi a fost primul meu prieten. Stăteam amândoi în fiecare seară, pe o piatră din fața gardului lor din scânduri spoite cu var alb. Discutam lucruri extrem de importante, iar el mă lua mereu în serios.
Nu mai știu foarte bine cum arăta, dar îmi amintesc exact halatul lui tocit, din molton verde, și fesul cu ciucure. La fel, mi-o amintesc și pe Capelca, cățelușa metis, care era martoră la toate tainele pe care le vorbeam. Nu ne jucam niciodată, doar stăteam și povesteam. Mă învăța câte în lună și în stele, din experiența lui de tătar bătrân și înțelept, iar eu îi povesteam toate întâmplările de la grădiniță, toate secretele și tristețile mele.
Mă distra ascunzând în casă, prin dulapuri sau te miri pe unde, baclavale și acadele, pe care eu, ca să le pot mânca, trebuia să le găsesc. Era jocul nostru și ne plăcea la nebunie, spre disperarea nevesti-si căreia îi dădeam casa cu fundul în sus ca să îmi găsesc comorile.
Babai Feuzi a murit înainte ca eu să încep clasa întâi. Avea cancer la gât și vorbea din ce în ce mai puțin și mai greu. Cu mine ieșea mai rar seara la poartă; era, în continuare, prietenul meu, deși vocea lui metalică și gâjâită îmi era straină și mă speria un pic.
Când a venit tata și mi-a spus că a murit Babai, nu am înțeles mare lucru, nu aveam cum să știu ce înseamnă. Am continuat să ies la poartă, să mă așez pe piatră și să-l aștept acolo. Capelca venea și ea și se aseza la picioarele mele, ne priveam nedumerite și, după un timp, fiecare intra la ea în curte. O bucată de timp am crezut că am făcut ceva rău și Babai s-a supărat pe mine. Mi-era poftă de baclavale și de acadele și mă gândeam că Mamure Alai nu-l mai lasă să se joace cu mine. Nu știu când am înțeles că prietenul meu nu va mai veni niciodată, dar îmi amintesc și acum de toată dragostea pe care Babai Feuzi mi-a arătat-o, felul în care mi-a făcut copilaria specială, felul în care a știut să iubească, nu unul, ci doi pui de român.
atat de impresionant…, am citit cu drag ce ai scis mai sus. cu siguranta sunt simtiri foarte puternice…
Intr-adevar…Babai a avut un rol important in copilaria mea. Imi amintesc cu mare drag de dumnealui