În fiecare zi învăţ lucruri noi. Nu neapărat că aşa mi-am propus eu, deşi şi asta este adevărat, ci pentru că, în ultima vreme, toată lumea mă învaţa lucruri. Despre mine.
Învăţ şi tot învăţ. De fapt aflu, pentru că nu cer amănunte. Încerc să mă conving că fiecare om are dreptul la opinie şi atunci respect acea opinie, indiferent dacă îmi dă crampe la stomac sau nu.
Îmi cam dă insomnii treaba asta. Stau şi mă tot gândesc. Uite, spre exemplu, tocmai am aflat că sunt isterică.
Portretul pe care îl văd în faţa ochilor este absolut monstruos. Îmi imaginez o muiere cu părul în dezordine, cu ochii ieşiţi din orbite, urlând neîntrerupt şi ascuţit.
Nu prea mă potrivesc cu descrierea. Nu mă ajută vocea şi am şi ochii mici tare. Ştiu că sunt căpoasă şi fixistă de multe ori, însă nu-mi amintesc să-mi fi dat cineva argumente logice şi să nu mă fi convins, în cele din urmă, după mai multă sau mai puţină luptă, de la caz la caz.
Sunt greu de digerat oamenii care nu fac şi nu spun ceea ce aştepţi de la ei, care nu-ţi cântă-n strună, care fac tot pe dos faţă de ceea ce aştepţi de la ei, care îţi terfelesc, cumva, valorile, îţi dau senzaţia că te tratează de sus; şi eu am probleme cu ei, îmi pierd răbdarea – şi aşa puţină – îi las în plata lor, plec.
Mereu am zis că este inutil să-mi irosesc energia încercând să conving pe cineva de ceva, de orice, pe lumea asta. Sunt prea obosită, sau am băşini de superioritate, cum am mai auzit, habar n-am. Toţi suntem liberi să credem ce ne taie capul şi priceperea. Facem paradă de flerul pe care-l avem la oameni şi ne batem în piept cu treaba asta. Eu nu mă pricep la oameni şi mi-am luat-o de multe ori în bot, mai mult de atât nu ştiu.
Încerc în fiecare zi să depăşesc cercul ăla pufos de vată care înseamnă zona mea de confort, nu reuşesc de prea multe ori şi asta numai din cauza fricii. De câte ori am reuşit să îmi testez limitele a fost fără voia mea, împinsă de jocuri ciudate ale sorţii. De fiecare dată am amuţit. Îmi amintesc perfect. Am amuţit. O dată, o singură dată am cazut în genunchi şi mi-am muşcat pumnii, dar nu reuşesc să-mi amintesc că am fost isterică.
Am trăit de-a lungul vieţii diverse, mai multe decât unii, mai puţine decât alţii. Am reuşit să-mi ies din pepeni greu, în urma unor episoade lungi. Mi s-a reproşat de multe ori că nu ripostez, că nu ştiu să mă cert, că nu fac altceva decât să-mi încleştez maxilarele şi în cele din urmă să mă pun pe plâns.
Totuşi, într-o bună zi, după 34 ani în care trăieşti cu tine în fiecare clipă, vine cineva şi-ţi spune că eşti isterică.
Stai, te gândeşti, întorci informaţia pe toate părţile, scrii un articol pe tema asta, îţi asumi să ţi se spună că “Bă nene, da tu aşa de puţină minte ai, te laşi destabilizată de toate căcaturile? Mai creşti şi tu”, pierzi inutil câteva ceasuri din viaţă, ceasuri în care ai fi putut să faci ceva mai bun cu viaţa ta.
În fond, ideea e câtă dreptate avea omul ăla, sau cât de puţină. E o informaţie care ţi-ar putea completa în vreun fel tabloul despre tine, sau de care te poţi lipsi cu uşurinţă? Cam care este importanţa pe care în mod normal trebuie să o acorzi informaţiilor care vin de la alţii în ceea ce te priveşte, indiferent cât de importanţi au fost, sau sunt oamenii respectivi pentru tine. Oglinda pe care ţi-o ţin ei în faţă este strâmbă, sau a ta?
Legat de asta, îmi amintesc de un episod simpatic din adolescenţa mea, când am acuzat pe cineva de isterie. S-a iscat un scandal imens, pentru că persoana respectivă, neavând proprietatea termenilor şi o bună cunoaştere a sensurilor cuvintelor a crezut că înseamnă ceva…orice, legat de nimfomanie. Mi-a luat mult pâna am recompus puzzle-ul şi am realizat că e ceva necurat la mijloc şi m-am prezentat la judecată cu un DEX.
Deci:
ISTERÍE, isterii, s. f. Tulburare mintală manifestată prin descărcări emoționale, leșin, sugestibilitate, simptome fără bază organică. — Din fr. hystérie, it. isteria.
Sursa: DEX ’09 (2009) |
ISTERÍE, isterii, s. f. Boală nervoasă caracterizată prin apariția unor simptome neurologice foarte variate, nejustificate de existența unor leziuni și declanșate prin șocuri emotive (accese de râs sau de plâns, convulsii, sufocări etc.), sugestie sau autosugestie etc. – Din fr. hystérie, it. isteria.
Sursa: DEX ’98 (1998) |
ISTERÍE ĩ f. 1) Excitare nervoasă extremă manifestată printr-un comportament violent și prin pierderea controlului asupra propriei persoane. 2) med. Boală de nervi manifestată prin convulsii și prin accese de râs sau de plâns. [G.-D isteriei] /<fr. hystérie, it. isteria
Sursa: NODEX (2002) |
ISTERÍE s. f. formă de nevroză manifestată prin excitabilitate mărită, accese convulsive, agresivitate etc. (< fr. hystérie, it. isteria)
Sursa: MDN (2000) |
