„Un sărut schimbă lumea”. Aşa se intitulează anul Klimt care se întâmplă cu „epicentrul” la Viena. Nu-mi place Viena, dar îmi place Klimt; îmi place şi titlul evenimentului.
Păcat că nu ne gândim mai des câte lucruri mărunte şi aparent lipsite de importanţă pot schimba lumea, mă refer aici şi la Universul imediat al fiecăruia dintre noi. În fiecare moment, fiecare lucru mărunt pe care îl facem are potenţial considerabil pentru a deveni în viitor cheia care poate deschide Cutia Pandorei, dar la fel de bine poate deschide şi Sipetul Fermecat. Nu vom şti niciodată în avans.
Stăm, ne gândim, facem calcule şi previziuni, ne irosim vieţile cu strategii, şi ne piere curajul. Avem tendinţa de a pune mereu răul in faţa pentru a distruge şi ultima fărâmă de magie. Ne plac plasele de siguranţă, mai mult decât vrem să recunoaştem.
Sunt naivă şi nu vreau să mă tratez. Nu vreau; va trebui să mă duceţi în cămaşă de forţă, dar voi găsi şi atunci o scăpare. Ivcelnaiv spunea într-un interviu că naivitatea este acea stare de graţie, care ne permite să ne bucurăm. Poate singura, aş adăuga eu.
Vreau să cred în continuare în efectul de domino invers. Mi-a intrat în cap că, un lucru care începe să meargă bine va atrage după el, va ridica de jos o altă piesă. Vârtejul lucrurilor pozitive aranjează în jurul lui toate celelalte lucruri şi toate vor merge spre bine. Nu mai cred în „prăpăstioşenii”, nu vreau să mă mai gândesc că nimic nu merge bine, că toate sunt pe dos.
Îmi place în rezervaţia mea naturală, protejată de legile mele. Poate nu e bine, poate nu sunt la modă, poate sunt prostuţă, dar imi place. Nu pot şi nici nu mă strădui să schimb ceva. Nu-mi pasă dacă alţii râd de mine. Vreau să cred în continuare că toate energiile mele pozitive vor aduce o fărâma de bine în vieţile celor apropiaţi mie. Sunt din ce in ce mai puţini, dar cred in ei.
M-am plictisit de oamenii care atunci când ai un serviciu îţi spun că mai bine ai fi încercat un business, ai fi avut resurse, minte şi premize pentru asta. Când începi o afacere, îţi spun ca ţi-ai făcut de lucru, oricum nu-ţi iese mare brânză; nu ai fi fost tu mai liniştit în slujba ta anostă?
Dacă îţi cumperi un apartament îţi spun că esti prost. Toată lumea visează la „case pe pământ”, în capu’ tău ce-o fi fost? Dacă îti cumperi o casă îti spun că ţi-ai băgat beleaua în viaţă fără să fie nevoie. Ehhheeee păi la ce costuri de întreţinere presupune o casă ţi-ai fi trimis copiii la şcoli înalte.
Dacă îţi urmezi marea iubire auzi că poveşti nu mai există, că dragostea trece prin stomac şi calu’ alb al prinţului tău nu-i automat de tăiat bancnote. Dacă îl alegi pe tipul cu „potenţial”, auzi că eşti materialistă şi profitoare.
Când îmi făceam planuri, lângă mine erau o grămadă de persoane. Mă încurajau din rărunchi şi strigau din toţi bojocii. Eu m-am apucat de treabă şi la un moment dat, mi-a atras atenţia liniştea din jur. Tăcerea era spartă doar de două trei voci cunoscute. Se încăpăţânau să compenseze absenţa celorlalţi. M-am întrebat pe unde or fi dispărut, dar mi-a spus cineva să nu îmi fac griji: vor apărea imediat ce toate se vor fi pus in mişcare. Atunci vor avea grijă să-mi spună însă, că am uitat de unde am plecat, nu-mi mai cunosc prietenii şi sunt cu nasul pe sus.
Îmi place să cred în poveşti, şi sunt sigură că dacă îţi scrii corect şi din inimă lista cu dorinţe, ea va deveni realitate. Este adevărat că nu toţi avem strălucirea şi magia Sărutului lui Klimt, dar putem schimba lumea.
Păcat că nu ne gândim mai des câte lucruri mărunte şi aparent lipsite de importanţă pot schimba lumea, mă refer aici şi la Universul imediat al fiecăruia dintre noi. În fiecare moment, fiecare lucru mărunt pe care îl facem are potenţial considerabil pentru a deveni în viitor cheia care poate deschide Cutia Pandorei, dar la fel de bine poate deschide şi Sipetul Fermecat. Nu vom şti niciodată în avans.
Stăm, ne gândim, facem calcule şi previziuni, ne irosim vieţile cu strategii, şi ne piere curajul. Avem tendinţa de a pune mereu răul in faţa pentru a distruge şi ultima fărâmă de magie. Ne plac plasele de siguranţă, mai mult decât vrem să recunoaştem.
Sunt naivă şi nu vreau să mă tratez. Nu vreau; va trebui să mă duceţi în cămaşă de forţă, dar voi găsi şi atunci o scăpare. Ivcelnaiv spunea într-un interviu că naivitatea este acea stare de graţie, care ne permite să ne bucurăm. Poate singura, aş adăuga eu.
Vreau să cred în continuare în efectul de domino invers. Mi-a intrat în cap că, un lucru care începe să meargă bine va atrage după el, va ridica de jos o altă piesă. Vârtejul lucrurilor pozitive aranjează în jurul lui toate celelalte lucruri şi toate vor merge spre bine. Nu mai cred în „prăpăstioşenii”, nu vreau să mă mai gândesc că nimic nu merge bine, că toate sunt pe dos.
Îmi place în rezervaţia mea naturală, protejată de legile mele. Poate nu e bine, poate nu sunt la modă, poate sunt prostuţă, dar imi place. Nu pot şi nici nu mă strădui să schimb ceva. Nu-mi pasă dacă alţii râd de mine. Vreau să cred în continuare că toate energiile mele pozitive vor aduce o fărâma de bine în vieţile celor apropiaţi mie. Sunt din ce in ce mai puţini, dar cred in ei.
M-am plictisit de oamenii care atunci când ai un serviciu îţi spun că mai bine ai fi încercat un business, ai fi avut resurse, minte şi premize pentru asta. Când începi o afacere, îţi spun ca ţi-ai făcut de lucru, oricum nu-ţi iese mare brânză; nu ai fi fost tu mai liniştit în slujba ta anostă?
Dacă îţi cumperi un apartament îţi spun că esti prost. Toată lumea visează la „case pe pământ”, în capu’ tău ce-o fi fost? Dacă îti cumperi o casă îti spun că ţi-ai băgat beleaua în viaţă fără să fie nevoie. Ehhheeee păi la ce costuri de întreţinere presupune o casă ţi-ai fi trimis copiii la şcoli înalte.
Dacă îţi urmezi marea iubire auzi că poveşti nu mai există, că dragostea trece prin stomac şi calu’ alb al prinţului tău nu-i automat de tăiat bancnote. Dacă îl alegi pe tipul cu „potenţial”, auzi că eşti materialistă şi profitoare.
Când îmi făceam planuri, lângă mine erau o grămadă de persoane. Mă încurajau din rărunchi şi strigau din toţi bojocii. Eu m-am apucat de treabă şi la un moment dat, mi-a atras atenţia liniştea din jur. Tăcerea era spartă doar de două trei voci cunoscute. Se încăpăţânau să compenseze absenţa celorlalţi. M-am întrebat pe unde or fi dispărut, dar mi-a spus cineva să nu îmi fac griji: vor apărea imediat ce toate se vor fi pus in mişcare. Atunci vor avea grijă să-mi spună însă, că am uitat de unde am plecat, nu-mi mai cunosc prietenii şi sunt cu nasul pe sus.
Îmi place să cred în poveşti, şi sunt sigură că dacă îţi scrii corect şi din inimă lista cu dorinţe, ea va deveni realitate. Este adevărat că nu toţi avem strălucirea şi magia Sărutului lui Klimt, dar putem schimba lumea.
