Luati Marele Zid Chinezesc, Piramidele Egiptene si inmultiti priceperea si determinarea care au dus la construirea lor cu 1.000.000. Gata? Bun. De acum puteti incepe sa banuiti noul nostru talent.
Ducem pe culmile perfectiunii talentul de a ne construi ziduri. Cu migala si temeinicie astupam clipa de clipa toate fisurile prin care am putea fi ajunsi…in primul rand, de catre noi insine, mai apoi, si de catre semenii nostri.
Este rusine sa lasam la iveala vulnerabilitati, e rau sa simtim; Doamne fereste sa vada si altii. Ne pricepem sa ne ascundem si sa fugim de noi. Nu-i lasam pe ceilalti sa vada mai ales ceea ce si noua ne este greu sa recunoastem, ceea ce nu vrem sa vedem nici noaptea, intr-un ciob de sticla.
Ne construim armuri perfecte inuntrul carora plang oameni.
Avem senzatia ca evoluam ca si societate, dar felul in care ne exprimam unii fata de ceilalti este din ce in ce mai rudimentar. Pentru fete nu e „Cosmo” sa arate ceea ce simt, iar barbatii isi diminueaza secretiile de testosteron daca spun o vorba. Ne uitam piezis unii la altii, incercam sa ghicim daca altii ne banuiesc, macar slabiciunile. Renuntam bucurosi la tot cceea ce suntem si simtim, de dragul aparentelor.
Ne infruntam zi de zi cu vitejie dusmanii, dar fugim de prieteni, ii tinem departe de noi. Ne testam armele si ne ascutim sabiile pe pielea cui nu merita, de dragul de a ne prfectiona strategiile. Trebuie sa parem invincibili. Trebuie sa dam senzatia ca nu putem fi ajunsi de nimeni si nimic.
Nimeni nu se gandeste ca, de fapt, nu fuge de demonii din ceilalti ci de proprii demoni, nimeni nu se gandeste sa inceapa exorcizarea uitandu-se in oglinda.
Vorbim non stop despre mari iubiri, mari prieteni, mari vieti, totul e mare…doar noi suntem din ce in ce mai mici. Ne facem mici de tot cand trebuie sa spunem cuiva „te iubesc”, ne facem mici atunci cand trebuie sa radem cu lacrimi asezati cu prietenii pe cine stie ce bordura, ne murdaresc cateii vagabonzi care vin catre noi cersind o mangaiere, strambam din nas cand un copil manjit pe maini ar vrea sa ne imbratiseze.
Ne plac mediile sterile, controlate, evident, de catre noi. Stabilim exact cantitatile de substante din fiecare eprubeta, cat sentiment este exacat in fiecare mojar, punem doza optima de catalizator, ca nu cumva alchimia vietii sa se intoarca impotriva noastra…si uitam sa traim.
