LA UNŞPE ÎN COLŢ

– Băi, da’ voi n-aţi văzut musca aia?
– Ce muscă ?
– Musca aia de pe pervaz, de la etaju’ unşpe, pe pervaz în colţ. E de o săptămână acolo şi nu e mişcată din loc, înţelegi? De joia trecută e acolo. Voi n-aţi şters de o săptămână pervazele la unşpe?
– Ba da, le-am şters, cum să nu.
– Le-aţi şters pă dracu. Dacă le ştergeaţi, musca aia nu mai era acolo, sau măcar era mişcată din loc. Băi, tu înţelegi că musca aia stă nederanjată pe pervaz, fix în acelaşi loc de o săptămână?
– Nu ştiu ce să zic, da’…
– Vrei să ţi-o arăt? Hai cu mine să ţi-o arăt, că poate nu ştii ce zic.
– Da’, da noi am şters. Şi eu când am fost în tură, şi colega mea…
– Aţi şters pă dracu’. Hai cu mine!
– M-am dus cu el la unşpe, băi şi ce să vezi? A dracu’ muscă era exact acolo unde zisese, în colţu’ pervazului, fîx unde spusese că e.
Nu am auzit ce i-a spus persoana cu care vorbea la telefon, dar nu e greu de intuit.
– Să ştii că şi io m-am gândit, da’ n-avea cum măh, n-avea cum s-o pună el acolo. Băi a dracu’ muscă! Băi da’cum de n-am văzut-o până acum? Şi jur că am şters p-acolo pervazele.
Nu ştiu cine o certa pentru felu’ în care îşi face treaba. Nu am aflat; putea fi directorul spitalului, sau un şef de secţie, habar n-am, însă cadavrul acelei muşte a devenit simbolul spitalelor româneşti, de oriunde; o femeie de serviciu nu vede şi nu mişcă din loc o muscă moartă, deşi pretinde că ştersese praful de mai multe ori în ultima săptămână.
Până la urmă, un nene mai în vârstă de pe scaunul din faţa mea a ţipat la ea să vorbească mai încet, că nu-l interesează conversaţiile ei.
Pe mine mă interesau, mă interesau al naibii de tare. Teribil aş fi vrut să aflu cum se sfârşeşte povestea cadavrului de muscă de pe pervazu’de la unşpe.
Mi-i şi imaginez, cum stăteau toţi, ca la vizita de dimineaţă, doctorul cu o armată de femei de serviciu în jur, examinând şi analizând cazul muştei de pe pervaz. O văd cum stă acolo imobilă, uscată deja, mare şi neagră, cu picioarele în sus, într-o poziţie complet obscenă, savurându-şi post mortem momentul de glorie. A stârnit o întreagă tevatură, se caută vinovaţi şi responsabili. Cine ar fi trebuit să vadă musca? Cine ar fi trebuit să o ia de acolo?
Oricum, isteţ tare omu’ cu observaţia: a lăsăt-o pe post de semn, timp de o săptămână. Aş putea spune că această muscă şi-a făcut din plin datoria faţă de umanitate.
La unşpe pe pervaz, în colţ e o muscă.

UNILICA FIŞTILCA


UNILICA FIŞTILICA
UNILICA PANA
GAIŢA IOANA
PREPELIŢA CHIRA
STAN, STAN CHIORU
GHEORGHE HODOROGU
Aşa sună un cântec de copii de pe vremea mamei  mele, un cântec prin care era ales cel care „cădea” la joc. Un fel de „pace pace între două dobitoace” al nostru, însă mai vechi, şi cu rădăcini mult mai adânci, păgâne.
A trebuit să o pun pe mama să îmi repete de câteva ori versurile, apoi să le scriu după dictare, că să le pot ţine minte. Când le auzeam de la ea, simţeam că mi se învârte capul, că nu poţi ţine o ordine a număratului, că invariabil o să pice mereu aceeaşi  persoană, că este ceva, în fine, ceva grotesc şi crud în jocul ăsta de copii.
De ceva vreme am impresia că viaţa joacă „unilica fiştilica” cu prea multă lume din jurul meu şi de fiecare dată, pică mereu aceleaşi persoane. Este un cerc perfect închis, ermetic, în interiorul căruia cineva îşi ia numărătoarea de la capăt în fiecare zi, alegând mereu şi mereu aceleaşi victime.
M-am gândit să transform cumva, cercul ăsta închis, înţesat de fire într-un dream-catcher. Ştiţi amuletele indiene, despre care se spune că sunt capcane pentru coşmaruri?
Îmi lipseşte peruzeaua din centru.
Mă simt ca o muscă prinsă într-o pânză de paianjen, pentru că, dream-catcher-ul meu, lipsit de peruzeaua din mijloc e doar o pânză de paianjen. Mă simt ca o muscă enervantă, imposibil de alungat, bâzâind fără rost în jurul oamenilor. Pentru ca imaginea să fie completă, sunt o muscă mare îmbrăcată într-o salopetă albastră de la drumuri şi poduri.
Mi-e dor de momentele când mă simţeam fluture, de momentele când îi făceam pe alţii să se simtă fluturi. Mi-au căzut aripile între timp, mi s-au stins culorile? Nu ştiu. Poate doar oglinda în care mă privesc distorsionează grav, poate s-a aşternut pe ea praful greu, ştiţi despre care vorbesc, ăla de nu-l poţi şterge cu nicio soluţie magică.
Mă întreb, bâzâind în faţa oglinzii ce, din ceea ce am de dat eu, o muscă enervantă, ar putea trebui cuiva?
Bâzâi în continuare în sus şi în jos, mă întorc brusc către oglindă sperând, de fiecare dată, să văd altceva, să văd crescând aripi. Nimic nu se schimbă, sunt agăţată în continuare cu un fir de dream-catcher-ul ăsta grotesc şi distorsionat.
Mă întreb de fiecare dată dacă paianjenii  prind fluturi, sau dacă un fluture este, de fapt, boaba din mijlocul fiecărui dream-catcher.
Până voi  găsi un răspuns, ascult în continuare cântecul paianjenului, aşteptând să pic din nou.
UNILICA FIŞTILICA
UNILICA PANA
GAIŢA IOANA
PREPELIŢA CHIRA
STAN, STAN CHIORU
GHEORGHE HODOROGU
UNILICA FIŞTILICA
UNILICA PANA
GAIŢA IOANA
PREPELIŢA CHIRA
STAN, STAN CHIORU
GHEORGHE HODOROGU
UNILICA FIŞTILICA
UNILICA PANA…