Oameni obişnuiţi cu poveşti neobişnuite…
Mereu, la tot pasul, oamenii aceia fără nume şi fără chip la început, ale căror poveşti devin povestea ta, îţi schimbă povestea sau te fac povestea lor.
Oamenii obişnuiţi pe care nu dai doi bani, pe care îi tratezi cu o uşoară indiferenţă, ca să descoperi apoi un întreg univers ascuns în spatele lor, ale căror poveşti te uluiesc prin bogăţie, complexitate şi modestie.
Oamenii obişnuiţi care ţi-au zâmbit timid de la masa de alături, din uşă, din faţa orarului, de partea cealaltă a scenei, de la distanţă, fără a părea cumva posibil să vă mai intersectaţi vreodată şi totuşi îţi schimbă viaţa şi visele.
Oamenii obişnuiţi care par a avea potenţial de a îţi îmbogăţi viaţa măcar un pic şi ajung să îţi otrăvească zilele, să îţi întunece dimineţile, de care vrei să scapi şi parcă nu mai poţi…ţi se lipesc de viaţă şi de zori.
Am fost toate astea pe rând şi de prea multe ori toate astea la un loc. Ştiu sigur că am fost, cum se spune, şi mumă şi ciumă.
Am reuşit cu succes de-a lungul timpului să uimesc şi să dezamăgesc în egală măsură, să alin şi să lovesc, să ridic cortine şi să cobor cortine, să schimb decorul şi apoi să astern praful peste tot.
Suntem oameni obişnuiţi şi ne complacem în mediocritate şi în tăceri. Ignorăm puterea pe care o avem să facem bine. Niciodată aproape nu alegem să ardem lângă alţii, să închidem ochii şi să ne lăsăm duşi mai departe.
Suntem oameni obişnuiţi, ne lipsesc curajul şi inteligenţa de a ne lăsa purtaţi de val.
Suntem prea obişnuiţi să avem curajul de a renunţa. E greu. E greu să renunţi la tine şi să îl laşi pe altul să te înveţe. E atât de târziu când ne dăm seama că am pierdut şi atunci ne învârtim înnebuniţi în loc, încercăm să scoatem din cenuşă ce a mai rămas. Avem noroc doar dacă cei din jurul nostru nu sunt oameni obişnuiţi, dacă au genă de Phoenix, dacă pot şi vor, dacă ştiu cum să îţi crească înapoi aripile.
Suntem doar oameni obişnuiţi şi ne e frică, şi ne e greu, şi nu ştim, şi nu ascultăm, şi nu dăm voie, şi ne pricepem să interzicem, să spunem nu, să fugim, să minţim, să înşelăm, să preferăm calea uşoară, să bem un pahar în plus, să citim o carte în plus, când uneori, tot ceea ce avem de făcut este să deschidem ochii. Atât.
