mi-am amintit că odată, mai demult, râdeam de tine spunându-ţi vorba aia veche şi răsuflată ca orice clişeu, de altfel: “if a writer falls in love with you, you’ll never die”
nu ştiu de ce-mi place să ţi-o tot repet; cred că-mi place de fapt, să mă uit în ochii tăi în timp ce-ţi spun şi să încerc să-ţi dezleg în privire ghicitoarea: „băi, asta chiar se crede scriitoare?”, sau „băi, asta chiar s-a îndrăgostit de mine?”
ambele variante, probabil ţi se par la fel de absurde şi totodată la fel de posibile, pentru că nu îmi pot explica altfel, amestecul ăla mişto de neîncredere şi speranţă din ochii tăi
copil cu o cutie de bomboane în braţe, care nu crede că pot fi toate ale lui
parcă aud cum îţi repeţi în minte: if a writer…
câteodată te aud; îmi gândeşti în suflet şi te înţeleg înainte să spui vreun cuvânt
alteori, cuvintele îţi ies forţate, se aud, zgâriindu-ţi gâtul şi nu au niciun înţeles pentru mine
te-ai uitat urât şi mofluz la mine când ţi-am spus că şi tăcerile sunt ok, că nu e neapărată nevoie să le umpli, să le spargi orice-ar fi
ţi-am promis atunci, că într-o bună zi, o să scriu despre seara aia
am tot lăsat-o să se aşeze, să dispară tot ceea ce nu-i aparţine, să văd apoi, ce-mi mai rămâne, ce mai găsesc din seara pe care ţi-am promis că o voi scrie
mi-a mai rămas pătratul meschin al ferestrei, cu fărâma aia de noapte care intra să facă ciudat de lumină în bezna camerei
ropotul fără ritm şi rimă al ploii pe acoperişul vecin
mirosul de tei de afară, aroma aia moale şi tandră, spălată de ploaie
tunetele care reverberau în pereţii albi şi goi
fulgerele venite când şi când să ne orbească, să dezvăluie doi oameni goi, la două capete străine de pat
mirosul dulceag al ţigărilor fără filtru
capătul incandescent al ţigării tale, dându-mi voie să te ghicesc în întunericul meu miop, să dau cumva vocii tale un loc în spaţiu
peticul umed de piele din spatele genunchiului tău sprijinit pe al meu
cearşafurile cu desene pe care nu le mai înţelegeam în întuneric
un led de computer stins pe măsuţa scundă din sticlă
mirosul sincer şi aspru de vin, când şi când
vocea ta care îmi povestea frânturi convenabile de poveşti
vârfurile degetelor mele rătăcind pe talpa piciorului tău stâng
ţi-am promis că într-o zi o să scriu despre seara aia şi îmi dau seama că nu mi-a mai rămas aproape nimic; câteva mirosuri şi o atingere pe care o mai simt şi acum în vârfurile degetelor
îţi spuneam că poţi face o poveste din absolut orice şi apoi să îi laşi pe oameni să se întrebe dacă despre ei ai scris sau am spus altcuiva asta nici nu mai ştiu pentru că am şi eu nişte clişee dar ţi-am promis că într-o zi if a writer falls in love o să scriu despre seara asta despre capătul incandescent al ţigării care îţi ardea degetele with you furtuna aia complet tâmpită care te-a făcut în cele din urmă să închizi geamul şi picăturile aritmice din noapte flashuri şi piele umezită de plăcere ochii tăi care nu vor crede niciodată că you’ll never die
