În ţara asta mai munceşte cineva? În ţara asta mai învaţă cineva ? Nu vreau să supăr pe nimeni, dar serios acum. Mai face cineva aceste lucruri?
Nu am nicio mirare când văd rezultatele de la BAC sau de la cine ştie ce testare naţională, pentru că o naţie de idioţi este mai uşor de condus şi manipulat. Nu sufăr de mania teoriei conspiraţiei, dar aşa e de când lumea. Cu cât mai puţini deştepţi, cu atât mai uşoară treaba.
Oricine conduce pe lumea asta, nu are a se teme de o mulţime abrutizată care luptă, dar nu ştie pentru ce, care se revoltă şi nu ştie împotriva a ce. E greu de crezut că o societate aproape complet lipsită de valori fundamentale, aproape complet incultă este capabilă să se revolte conştient, organizat şi responsabil.
De-a lungul timpului s-au văzut revolte născute din foame, din sărăcie, din umilinţe, din batjocură; e adevărat că mulţimile sunt de temut, dar nu şi pentru cine este capabil şi interesat să manipuleze mase de oameni care nici măcar pancardele nu sunt în stare să şi le scrie corect.
Generaţia „mai m-am decât” îşi dă întreaga măsură a „capacităţii” la fiecare pas. Nu te poţi aştepta la consecvenţă din partea nimănui care nu e în stare să respecte cuvântul dat, care nu e în stare să respecte nimic, cu atât mai puţin munca altora, din partea oamenilor care nu cunosc noţiuni elementare de bun simţ. Toţi au drepturi, şi mi se pare uluitor că nimeni nu se simte obligat la nimic.
Nu îmi amintesc ca în timpul scurs de la Revoluţie încoa’ să aud pe cineva revoltat, urlând în gura mare că are dreptul să muncească; în schimb, toţi au dreptul la protecţie socială. Nimeni nu ţipă că are dreptul la un sistem de transport în comun civilizat, pentru că plăteşte pentru el. Toţi au dreptul să meargă fără bilet, dă-i dracu de nenorociţi, că se îmbogăţesc pe spinarea noastră. A noastră a cui? Sunt exemple umile, aflate la îndemână, ilustrative, din punctul meu de vedere.
Mi-ar plăcea să ne spălăm mai mult şi mai cu folos, să punem hârtiile la coş, să ne trezim în fiecare dimineaţa la aceeaşi oră măcar juma’ de an, să avem curat în casă, să facem ordine în bucăţica noastră de lume şi apoi să privim din ce în ce mai in faţa. Nu cred că am creier spălat de corporatist, cred că aşa se face treaba temeinic. Începi să te cucereşti pe tine, apoi extinzi revoluţia, revolta, cucerirea pas cu pas, către ceilalti; altfel, cred că totul e doar un castel de nisip.
Mi se pare că înotăm într-un spirit civic derizoriu şi de doi bani, de bâlci. Am tot respectul pentru idealuri nobile şi idei înălţătoare, dar am senzaţia, că alergăm la proteste precum babele la coadă pe vremea lu’ Ceauşescu. Urmau să afle la un moment dat ce se dă acolo, dar pentru orice eventualitate se puneau la coadă ca să nu piardă rându’.
Am senzaţia că anumite risipe de energie sunt demne de o cauză mai bună. Mi se pare că ne risipim energia, care altfel ar putea fi incredibil de constructivă, într-o gargară fără rost, atâta vreme cât mentalitatea de la care plecăm e mai spongioasă decât un burete.
Mi-ar plăcea să cred că ne ferim cu toţii de mentalităţi uniformiza(n)te, că nu picăm în derizoriu şi superficialitate. E simplu să fii pătimaş, să lupţi pentru cauze pe care le poţi lesne abandona, pentru că în esenţă nu sunt ale tale, crezuri pe termen scurt, facile. Mi-ar plăcea să văd mai mulţi oameni luptând mai puţin zgomotos, pe termen lung şi foarte lung, pentru cauze ceva mai tăcute. Sunt atât de multe…
Una dintre principalele lacune pe care le avem este consecvenţa, sau mai bine spus, lipsa ei. Nu am spus rutină, nu am spus blazare, am spus consecvenţă şi încăpăţanare, suflet pus cu aceeaşi măsură în fiecare zi, în fiecare zi în care mărunt schimbi câte ceva, începând cu tine, cu casa, cu trotuarul din faţa casei, cu oamenii de lânga tine. Altfel nu cred că are cum să meargă. E mult de muncă, şi acolo, cu tine însuţi nu te mobilizează nimeni, trebuie să ştii să te urneşti singur, fără ajutorul nimănui, în fiecare zi să-ţi alergi singur cursa, fără să te simţi ridicol dezgolit de confortul multimilor.
