SHAWARMA CU DE TOATE

Shawarma cu de toate.
Fix aşa a fost ultima vacanţă. Destinaţia: Israel; mijloc de transport: avion aparţinând companiei aeriene naţionale israeliene ElAl (this is not just an airline, this is Israel – zic dumnealor şi mă bucur că nu au dreptate). Şi la dus şi la întors, în avion doua grupuri cu popă şi un grup fără popă, adică noi, cele patru crăiese.
Tot ceea ce am citit pe internet înainte de plecare cu privire la controalele de securitate de pe aeroport este adevărat, cu un adaos de condimente.
A venit un tânăr cu cămaşa dehulată şi scoasă din pantaloni, ne-a întrebat care este relaţia dintre noi, dacă vorbim toate engleză şi ăla a fost semnalul. Cre’ că lucrează şi ei la normă şi nu aveau cum să ia la întrebări babele pelerine. Bine, nu am să înţeleg niciodată de ce nu am avut voie cu poşeta în avion, de ce a trebuit să umblăm cu bunurile fâlfâind în mână, de ce a trebuit să ne rupă trolerele în loc să pună un afiş civilizat (cum era la Tel Aviv) să ne lăsăm genţile deschise, de ce o parte dintre bagaje au ajuns abia cu zborul următor, de ce ne-am chinuit degeaba să ne călcăm hainele.
A fost “simpatică” tare o tanti de la security, care m-a întrebat cu un zâmbet zeflemitor în colţul gurii “şi…pe unde aveţi voi de gând să turisaţi?”.
Asta a fost partea neplăcută din shawarma. În momentul în care ajungi acolo, este altă lume, alt univers, la care aproape nici nu mai sperai după demonstraţia de “prietenie” de pe Otopeni.
Nu degeaba îţi vine să exclami la fiecare pas: Holy!!! Holy land, holy water, holy food, holy men, la toate te uiţi ca la sfintele moaşte: mâncarea este senzaţională, apa scumpă (e importată aproape toată), iar barbaţii…printre cei mai frumoşi pe care i-am văzut vreodată; în plus, aleargă cât e ziulica de lungă la bustul gol pe malul mării.
Nu vă fac jurnal de călătorie, vă spun doar că recomand cu căldură Israelul ca şi destinaţie de vacanţă – musai în extrasezon altfel, e cumplit de cald. Noi în ziua plecării am ajuns în aeroport în şlapi, costume de baie şi nisip în buric. Erau aproape patruzeci de grade.
Au o vorbă acolo: Ierusalimul se roagă, Haifa munceşte şi Tel Aviv-ul se joacă. Mare dreptate au! Despre alte oraşe nu ştiu ce să vă zic, pentru că o săptămână nu ne-a fost de ajuns să ajungem şi în altă parte.
Dacă ajungeţi în Tel Aviv să nu rataţi, sub nicio formă Muzeul de Artă Contemporană; galeria artiştilor impresionişti şi postimpresionişti este absolut fabuloasă.
Oraşul în sine este, ca şi întregul Israel este o shawarma cu de toate, oraş vechi, oraş nou, port vechi, port nou, mâncarea, Dumnezeule inimaginabila mâncare, o poezie, sau mai bine, o poveste de iubire, plaja, faleza, nisipul, apusul de soare în Mediterana, luminile, oamenii, cladirile, zgârie nori lângă minarete, cartierul musulman, chemarea muezinului peste valuri, vinul rou sec şi parfumat din podgoriile locale, sucul de rodie, fructele care au un gust surprinzător, falafelul sau shawarma care nu au nicio legătură cu nimic din ceea ce ştiam de acasă.
Nimeni nu se strâmbă când aude că eşti din România, mai toţi au o rudă de origine româna, au fost cel puţin o data în romania, îţi zâmbesc.
În cazul nostru, latura religioasă a excursiei a fost redusă la minim. Am făcut un tur de forţă, un fel de Istoria Religiilor pe scurt: Altarul Baha’i, Zidul Plângerii, Biserica Scientologică, Biserica Sfântului Mormânt, Peştera Sfântului Ilie, Domul de pe Stânci. În fiecare dintre aceste locuri m-au încercat emoţii puternice, diferite, stranii, greu de definit; poate din cauza energiilor adunate acolo de mii de ani, poate rugăciunile oamenilor, poate chiar e adevărat ceea ce se spune că este locul cel mai aproape de poarta din ceruri. Nu ştiu şi nici nu mai contează.

Habar nu am dacă mă voi mai întoarce curând acolo. Cred că va mai trebui să treacă ceva timp până când se va şterge gustul amar lăsat de security, sau poate va învinge pofta de shawarma cu de toate.
RSS
Follow by Email
Twitter