Ziceai că nu mă suni, că nu vrei să mă baţi la cap, că nu e stilul tău să fii…cum spuneai? pushy. Nu ştiu de unde scoţi toate cuvintele astea. Te fentam cu mailuri. Îţi scriam întreaga zi, ajungeam să tot aberăm, şi la sfârşitul zilei nu mai ştiam cine, de unde începuse. Mă plictiseam fără tine şi imaginaţia ta cât o lume întreagă, aşa că îţi scriam, să te pot citi, daca nu mă lăsai să te ascult.
Mi-ai zis că salvezi toate e-mailurile. Te-am întrebat de ce, care e rostul să te încarci aşa, oarecum inutil, cu atâtea conversaţii fără valoare. Mi-ai zis că într-o zi o să faci din toate o poveste.
Vei găsi loc pentru toate în povestea asta? Normal. Voi găsi loc pentru toate şi voi găsi loc şi pentru ceva în plus : pentru toate lucrurile pe care ţi le spun când dormi lângă mine înfăşurat în cearşafuri. Voi găsi loc pentru toate momentele când stai întins lângă mine, cu ochii închişi, când aş da un bănuţ de aur să ştiu ce e în mintea ta. Voi găsi loc pentru toate momentele de « după » când te uiţi la mine întrebător, de ce nu mă duc să fac duş, şi mie îmi e jenă să-ţi spun că-mi place la nebunie mirosul de femeie încinsă de sex, mirosul de animal excitat, mirosul tău pe pielea mea şi că te urăsc când te uiţi la mine de parcă aş fi murdară şi ar trebui să dau fuga să mă spăl, să mă curăţ de tine. Voi găsi loc să povestesc toate momentele când îţi umpli plictiselile dintre atât de multe alte femei cu mine. E loc pentru toate, pentru doruri şi patimi, pentru nebunii şi necuvinte.
O să găsesc loc pentru toate momentele când te ating cu teamă să nu te dizolvi în orizontul de dincolo de balcon. O să îţi povestesc toate ascunzişurile pe care le ai şi pe care nu ştiai că le ştiu. O să găsesc loc pentru tot, pentru fiecare cuvânt de pe mail şi whats app, pentru fiecare sms şi fiecare mesaj de pe facebook. Le păstrez pe toate şi într-o zi, când o să-mi spui că, de fapt, nu mă cunoşti, o să ţi le arunc pe toate în faţă. O să-ţi reamintesc cum am îngheţat bând cu tine prima noastră cafea, cum am ne-am cunoscut, cum a plouat în vara aia, cum te ascundeai mereu, crezând că eu nu ştiu…
O să-ţi povestesc într-o zi toate visele pe care nu ştiai că le-ai avut. O să le citeşti şi vei şti că tu eşti acolo în personajul fără nume şi chip din povestea mea.
M-am uitat la tine cu mirare şi surpriză, cu neîncredere şi tristeţe. Aş fi vrut să te întreb de ce, când suntem amândoi nu-mi spui niciodată lucrurile astea, de ce fugi mereu fără să mă poţi privi vreodată în ochi, de ce mă săruţi grăbită pe obraz, şi pleci. Încerc să îmi imaginez cum ar fi dacă la un moment dat te-ai opri în prag şi ai întreba « noi când ne mai vedem ? ».
Încerc să mi te imaginez cum stai şi desenezi la fereastră forme din aburul cafelei. Mi-ai povestit despre cana ta galbenă şi cred că ceea ce bei tu acolo are gustul incredibil al întregului Univers de mistere din copilăria ta. Aş vrea să împărţim într-o zi aceeaşi cană cu cafea, să desenez cu degetul tău pe aburii pielii încinse forme nebuneşti. Aş vrea să nu mă povesteşti, aş vrea să-mi spui acum toate lucrurile care îţi umplu mintea în tăcerea aburilor de cafea.
Cum o să se cheme povestea asta a ta, măi scriitoareo? Skin on skin. Aşa o să se numească. De la ce vine numele ăsta? De la pielea ta, după care tânjesc fără să o gust pe deplin, de la felul în care o simt pe vârful degetelor când nu eşti cu mine, de la mirosul tău de animal sălbatic, de la tine şi toate lucrurile pe care nu avem curaj să ni le spunem, dar pe care le aflăm unul despre celălalt atunci când ne atingem.
Skin on skin? Da, baby, Skin on skin.
Fragment dintr-o poveste inventată de iubire VI
