DESPRE CUCERITOARE

Cu totii avem nevoie de povesti, chiar si cand ne maturizam; simtim nevoia sa fim personaje, ne asumam roluri, suntem sclavii imaginilor care ii stapanesc chiar si pe cei mai pragmatici dintre noi.
Cunosc femei care inchid ochii si se arunca. Nu va imaginati ca inchid ochii pentru ca sunt curajoase si iau viata in piept. Nici gand. Inchid ochii doar pentru a nu vedea in jurul lor si a nu lasa sa se strecoare indoiala…daca intr-o buna zi se trezesc intrebandu-se „oare am facut bine?”. Ce se vor face in dimineata aceea? Cum isi vor mai continua ziua perfecta, din viata perfecta, in cea mai buna dintre lumile posibile?
Cunosc femei care deschid ochii larg si se arunca in cap. Literalmente, s-au hotarat sa constate cu propria scafarlie unde este fundul prapastiei. Aflate in cadere libera majoritatea bat aerul puternic cu mainile. Incredibil, dar unele chiar reusesc sa isi ia zborul. Celelalte ajung jos, isi revin din ameteala si incep sa se catere. Isi cam bulesc unghiile impecabile pana sus, dar ajung sa vada lumina.
Cunosc femei care scrasnesc din dinti. Dap…asta e primul lucru pe care il fac dimineata. Scrasnesc din dinti, arunca o injuratura, si asa le vezi mereu. Incruntate, incrancenate, isi poarta batalia serioase, in fiecare zi, atente sa nu piarda niciun metru din terenul cucerit anevoie. Mereu se tem si sunt atente la tradare.
Cunosc femei care isi cuceresc fericirea incet, metodic, zambind. Iti lasa mereu senzatia ca totul e usor, ca sunt senine, ca totul vine catre ele si nu-ti trece niciodata prin cap cu cata migala construiesc castelele din jurul lor. Nu il cauta pe Fat Frumos, dar muncesc din greu si cizeleaza omul simplu de langa ele cu rabdare de ofrevier si il transforma in bijuteria coroanei.
Cunosc femei care pleaca sa cucereasca taramuri noi. Teritoriul catre care pleaca ele este dur, plin de lighioane si populatii neprietenoase. Nici oamenii pe care ii intalnesc, nici natura nu se lasa lesne imblanzite, domesticite. Unele reusesc, altele revin cu coada intre picioare, dar toate povestesc ca explorarea a meritat, ca experientele cu care se intorc le schimba pentru totdeauna.
Cred ca fiecare femeie are un taram necunoscut al ei in viata…momentul cand crede ca fericirea e tangibila, momentul in care crede ca, desi se afla pe alt continent, ii este la indemana, si pleaca sa o caute; pe unele dintre ele le auzi strigand „Land Ho!!!”.
Parafrazand un citat celebru as spune: da-i inainte, si daca barbatul pe care-l cauti nu exista, va fi inventat pentru a iti rasplati consecventa.
Fiecare dintre noi pleaca in Acea calatorie sperand ca isi poate schimba viata.
Din pacate, de cele mai multe ori, pornite in aceste campanii de cucerire ale teritoriilor necunoscute ne impiedicam de propriile cozi.
Nu ne vine sa credem ca poate fi atat de simplu…fugim in cerc, si reusim sa ne prindem doar coada. Balim mai ceva ca niste caini hamesiti si cand credem ca am luat o gura zdravana de fericire, constatam ca am reusit, cu succes, sa ne muscam de fund. Atat.
Ar trebui sa ne gandim ca poate calatoria este mai importanta decat punctul terminus. E cam nefiresc sa iti doresti ceea ce ai deja. De cele mai multe ori, dincolo nu vei gasi nimic.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email
Twitter