Cică cel mai bine şi mai puţin toxic pentru suflet este să încetezi să întrebi „de ce eu”, şi să înlocuieşti această întrebare cu „ce-ar trebui să învăţ eu din astă”.
Corect, nimic de zis, dar ordinea mi se pare un pic pe dos. Cred că mai degrabă aş vrea să înţeleg, de ce eu. Dacă aş putea primi un răspuns sec şi concret, ceva de genul…nu ştiu, „pentru că ai fost un om rău”, „pentru că te-ăi purtat urât cu X”, „pentru că nu ai mâncat tot din farfurie”, „pentru că refuzai să plângi când te troznea maică-ta”, „pentru că trăgeai mâţele de coadă imediat ce le prindeai” (apropos, asta nu s-a întâmplat absolut niciodată), cred că mi-ar fi mai uşor să trag concluzii, să extrag învăţăminte, să iau notiţe, în caz că pe viitor sunt tentată să uit.
Cică ordinea universală, mai presus de înţelegerea şi logica noastră, deţine fire încurcate, palme după ceafă, secrete bine cifrate, şuturi în fund, necesită doze de înţelepciune şi suflet, pe care eu, sinceră să fiu, nu ştiu dacă le deţin în dotare, sau dacă le am, nu ştiu unde să le găsesc ca să pot uza de ele.
Mereu am fost un om simplu, şi mi-au plăcut problemele simple. Dacă îşi poate imagina cineva, într-un an am fost olimpică la mate, şi asta s-a întâmplat doar pentru că atunci, nu ştiu cum, aveam capacitatea de a descompune orice tărăşenie în probleme simple, uşor de rezolvat, pe rând. Când nu am mai ştiut, sau nu am mai putut face asta, s-a terminat. Nu îmi plac jocurile astea încâlcite de-a şoarecele şi pisica, nu-mi plac puzzle-urile, în care culmea, eu sunt cap de afiş.
Vedeţi şi voi, îmi plac cuvintele simple, culorile clare, alea pe care le pot deosebi şi numi, îmi plac poveştile care curg frumos, nu am avut idile de dragoste încâlcite, poate doar prea tăcute, nu am avut mari minciuni, înşelătorii şi ascunzişuri, când eram mică nu îmi plăcea să mă joc de-a v-aţi ascunselea.
Acum, mă trezesc în faţa acestei „enigme” pentru rezolvarea căreia nu am nicio cheie. Cum fac? Cică să mă liniştesc, să-mi reiau cursul, apoi toate misterele se vor risipi, evident, când le va veni timpul. Eu nu am răbdare. De câţiva ani mă tot strădui să am, mă strădui să înţeleg, şi văd în fiecare zi că nu dau nicicum de capătul acestui fir.
Nu am răbdare, nu am avut niciodată, şi nici nu înţeleg de ce trebuie să am. Tare mi-ar plăcea să înţeleg acum, dacă se poate chiar cu ceva timp în urmă, „de ce eu”?
M-am plictisit de clişee, de tot felu’ de vorbe goale şi seci; am înţeles deja că mă conturez ca om, că învăţ, că experienţele îmi completează personalitatea, că naiba mai ştie ce. Şi totuşi…de ce eu?
Ştiu că se poate mai rău, mai tragic, mai dureros, că oamenii se ridică din cenuşi mai fierbinţi de atât, ştiu că toată viaţa mea de până acum am fugit şi m-am ascuns de lamentări şi de jelanii de orice fel, numa’ că jur că nu mai pot.
În momentul ăsta mă simt ca un şoricel lobotomat, care deşi e în faţa unei uşi, se învârte după coadă şi nu vede ieşirea.
Credeţi-mă că e „uşor” frustrant şi jur că aş vrea să dau cuiva una după ceafă, însă din păcate, nu mă găsesc decât pe mine în fişetul cu răspunsuri.
Crezi ca exista cineva care sa nu se fi intrebat macar o data in viata – ' de ce eu? unde am gresit? de ce mi se intampla tocmai mie? de ce nu se mai termina? '
Nu cred ca exista.
Sau nu recunosc …
Atata stiu. NU te ajuta sa te tot intrebi asta. Eu am facut-o ani la rand. Vax. Zero raspunsuri. 'Mai ia si de-aici' mi-a zis viata si … poc! am mai incasat inca una, inca doua … mi se pareau 'fara numar' la un moment dat. De fapt, cred ca esti ca anesteziat, le incasezi si … mergi mai departe …
Si e vorba aia CUMPLIT de adevarata – 'sa nu-ti dea Dzeu cate poti duce'. Intr-adevar, putem duce atat de multe …
daca te ajuta cu ceva…sora mea spune ca e doar un mare hazard. ca ai castigat batul cel scurt …pt ca pur si simplu. incep s aii dau dreptate. nu e nici o regula …de asta nu e raspuns la "de ce eu"…pt ca pur si simplu te-ai nimerit la rand. pe mine m-a ajutat mai mults sa accept " de ce eu" deabia cand am acceptat ca d-zeu e un fel de mare circar care uneori nu tine toate mingile in aer. uneori le mai scapa. aca te-ai nimerit la rand sa te scape pe jos…uite ca te pocneste …