EXTRAS DIN DICTIONARUL DE MITOCANIE URBANA

În faţa A.S.E.-ului sunt o grămadă de cafenele, le ştie deja toată lumea. S-a dezmorţit vremea, s-au scos mesele afară pe terase, au ieşit din bârlog toţi guzganii. E impropriu spus din bârlog, pentru că nu au hibernat, nu au stat ascunşi, nu au dispărut pe timpul iernii. Hai să spunem că au ieşit la aer. Cum locuri de parcare în centru nu sunt, cum fiţele, fâţele şi mă iertaţi, băşinile au dat în clocot, ca după iarnă, nu mai este loc nici să respiri, vorbim de zonele „tradiţionale” de cafenele, arealele protejate Decebal – Dorobanţi.
Într-o seară două prietene de-ale mele au ieşit seara după muncă la terasă. Stau ele, îşi beau latte-ul, vorbesc ce au de vorbit, ca după o zi de muncă şi planuri rămase nedetaliate.
Apar inevitabil guzganii despre care vorbeam; culoarea dubioasă, nu înserarea era de vină, gabarit depăşit, maşini albe, mari. Fetele mele încearcă să îşi vadă de treabă. Ignoră compania şi îşi continuă discuţia. „Domnii” încep să râdă zgomotos – mai ţineţi minte ce vă povesteam în postarea WAG’S? cam acolo se încadrează tiparul – să le atragă fetelor atenţia. Ele două nimic; îşi vdeau de treabă. Apar glumele proaste, râsul zgomotos se înteţeşte. Fetele se hotărăsc că nu e pentru ele compania, şi se ridică să plece.
„Staţi măh aşea, unde plecaţi, mai consumaţi ceva că vă plătim noi nota”.
Una dintre ele zâmbeşte ironic din colţu’ gurii: săriţi-ar banii în Dâmboviţa, să îmi plăteşti tu mie latte-ul….hai că asta-i culmea.
„Ce râzi? Nu crezi că ţi-o plăteşte?” Îi sare în ajutor prietenul. Fetele se ridică şi pleacă. Mai bine îşi cumpărau capuccino la plic de la chioşcu’ din colţ şi-l beau liniştite acasă…da’ e păcat de aeru’ curat de primăvară.
Între timp, altă scenă era în desfăşurare. Mai nou, pentru că, după cum spuneam lume multă, locuri puţine, se pun pe marginea drumului navete din plastic, se rezervă, cum ar veni, locu’din faţă pentru „ jmekeru’ ” de serviciu al cafenelei. Nu are absolut nicio relevanţă faptul că în zona respectivă oprirea este interzisă. Vorba aia, stă omu’ în geam să fie văzut, tre’ să-şi supravegheze maşina, că a muncit din greu pentru ea. Plus că, aşa îşi mai rotunjesc veniturile şi chelnerii.
În momentul despre care vorbim, era în trecere prin zonă o maşină de la salubrizare. Ca în filmele western apare de undeva un tânăr domn înalt, bine făcut, îmbrăcat în negru. Face semn maşinii de la salubrizare să oprească, ia pe rând toate navetele din plastic pe o distanţă de trei-patru cafenele şi le aruncă în sictir în cuvă, după care pleacă liniştit mai departe.
Panică printre chelneri. Apar ca cuipercile la uşile cafenelelor şi îşi strigă unii altora.
Ai văzut? Ai văzut ce-a făcut ăla? Moooamă l-ai văzut p-ăla?
L-a văzut; cu siguranţă l-a văzut, şi de asemenea l-au văzut şi fetele mele, care au râs; de data asta cu poftă, nu doar din colţul gurii. Au plecat până la urmă de la cafenea cu un gust mai puţin amar.