LACUL BICAZ ŞI SUFLETUL

Despre Lacul Izvorul Muntelui și povestea lui am mai scris vara trecută. Revin aici de mulți ani, de acum. A devenit locul meu de reculegere, de visare, locul în care îmi strig frustrările, mă rog ȋn felul meu, scriu, uit de tot sau îmi aduc aminte de mine, de la caz la caz. Cred că fiecare dintre noi ar trebui să aibă un astfel de loc ȋn care să intre ȋntr-un proces de reabilitare sufletească. Mult timp, locul ăsta mi-a fost paradisul pierdut din Dumbrava Roșie, dar, din păcate, acolo nu mă puteam întoarce decât ȋn gând, ȋn suflet și cu emoțiile, ceea ce se dovedea a nu fi de ajuns, ȋn multe cazuri.

Anul trecut, am făcut o plimbare cu barca pe lac, acum s-a întâmplat varianta oarecum upgrade, plimbare cu vaporul. Daca vă interesează subiectul, oricine poate închiria vapor pentru plimbare din portul Bicaz. Daca ai noroc, ȋn ultima vreme nu a fost secetă și nivelul apei este suficient de crescut, te poți plimba de la baraj până la Poiana Teiului, să vezi stânca scufundată ȋn apă. Cu vaporul nu merge, dar cu barca poţi trece pe sub viaduct să faci înconjurul pietrei.

Peisajele sunt breathtaking și ai momente ȋn care te întrebi ce ţi se întâmplă, cum de ai ajuns brusc ȋn Elveția dintr-un fiord nordic, cum de dansul norilor pe cer poate arunca asemenea lumini peste lume. Eu am prins ȋn timpul plimbării respective toate anotimpurile: de la soarele arzător care m-a făcut să stau ȋn tricou până la o ploaie amestecată cu câțiva fulgi, după cum am auzit spunându-se, de la apă calmă la vânt de ţi se învârtejeau bucuriile ȋn suflet. Nu contează, a fost o experienţă all in one de toată frumuseţea.

M-am cocoțat la ultimul nivel al vaporului, m-am întors cu spatele la sensul de mers și minute ȋn șir am privit hipnotizată siajul, am ascultat singurele sunete care se auzeau și jur că băteau de departe orice muzică de relaxare. În principiu este vorba despre faptul că nu se aude nicio voce, doar clipocitul apei, plămânii nu iți ajung să inspiri și parcă înveți din nou cum să trăiești și ce contează cu adevărat. În jur, cât vezi cu ochii numai munte, păduri, o minune nouă ȋn fiecare unghi, o minune pe care te temi că nu ai s-o poți cuprinde cu mintea. Teama asta puerilă dispare ȋn secunda ȋn care ȋnţelegi că ceea ce ai trăit va rămâne cu tine.

Îți va rămâne ție, indiferent de oamenii care se perindă prin viața ta, indiferent de ce ţi se întâmplă. Momentele alea nu ţi le poate lua nimeni.

E bine să îți reamintești că prin locurile pe unde tu te plimbi cu vaporul era cândva un sat. Nu uita istoria locurilor unde mergi. Fie că ești sau nu conștient de asta, istoria își pune amprenta, nu poţi dezlega locurile de ea, la fel cum nu poți separa un om de viața pe care a trăit-o pâna l-ai întâlnit tu.

Mi se întâmplă uneori să uit cine sunt. Sunt ușor de zdruncinat și îmi pierd încrederea ȋn mine. Pentru astfel de momente am minunea asta de lac și cele doua inele de pe mâna stânga. Fără toate astea de care vă povestesc aș fi pierduta. De câte ori ȋmi dau inelele jos (si asta se întâmplă foarte rar) parcă nu mai știu cine sunt și câtă forță este ȋn mine. De câte ori trece prea mult timp până ajung la lac mi se adună atât de multă zgură ȋn suflet încât uit cum ar trebui să fie de fapt lucrurile și oamenii.

Vezi, fiecare dintre noi avem o sită mai deasă sau mai rară cu care cernem ce este ȋn jur. A mea a fost mai tot timpul prea deasă. Lăsam să cadă doar câteva fire mărunte, păstrând cu mine inutil o grămadă de gunoi. Doar aici reușesc să ȋmi reajustez sita.

Țin cu dinții de copilăriile mele, cum spuneam la un moment dat, și aici e locul ȋn care îmi este cel mai ușor să redevin copil. Sunt multe locuri ȋn care puteți găsi cazare cu vedere la lac și la Ceahlău. Eu trag mereu la Pensiunea Estival. M-am lipit de locul ăsta și probabil că și el de mine – fără chimie reciprocă nu se poate. Aici mă rup de lume, culeg plante din pădure, mă joc cu animalele, le îngrijesc (atât cât mă pricep) și stau ore ȋn șir la marginea apei. Mi s-au întâmplat aici toate anotimpurile, mi s-au întâmplat cireșe și nuci noi, coarne și vișine, zmeură, prune, mere, frăguțe, zăpezi cât vezi cu ochii sau fânețe ȋn floare. M-am întâmplat eu. Plec de aici alta. Alta decât cea care am ajuns nu alta decât sunt. Îmi scutur de pe umeri mantiile grele de negru și-mi aduc aminte. Cele doua inele gemene de pe mâna mea stânga sunt și ele acolo să nu mă lase să uit.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *