Am găsit la cineva o carte care se cheamă „How to Find Love”. Zic să-mi curăț un pic mințile după o serie de mai multe „grele” și până la urmă, de ce să nu învăț și eu cum să găsesc iubirea? Se pare că nu mă prea pricep la d’astea. Ia să citesc.
Dau, ca tot omu’, să deschid cartea și primul lucru pe care-l văd, pe coperta a doua, este: Other books in this series „Why you will Marry the Wrong Person”, „On Confidence”, „Why we Hate Cheap Things”, „The Sorrows of Love”, și altele, mai umane, cum ar fi „What is Culture for?”, „How to Reform Capitalism”. Dacă nici ăsta nu mai e un trigger să citești, atunci să dea naiba dacă știu care ar putea fi.
Cum de acum se cheamă că-s om mare, cu multe primăveri în palmares, să nu pornesc cu idei preconcepute despre lucruri, dar nici nu mă aștept să închid cărțulia și să-mi găsesc dragostea. Fair enough? Sau…naiba știe?
La prima vedere, frunzărind cartea, am găsit o trimitere la Kirkegaard (ok, mă dau intelectuală wink-wink) și de mai multe ori, cuvântul kindness.
Mă apuc de ea și povestesc impresii după fiecare capitol.
Cap. I De la rațiune la instinct Până acum 260 de ani, căsătoriile erau pă interes (nu aș fi foarte sigură că acu nu-s la fel, o mare parte) și partenerii ne erau găsiți de rude, tot pă interes, d’aia nu suntem capabili să ne descurcăm singuri și cică am înțeles și cam prost ce înseamnă să te îndrăgostești, d’aia lucrarea de față o să ne explice ȋndrăgosteala pe temeiuri psihologice corecte.
Cap. II De ce ne îndrăgostim de anumite persoanePentru început, îmi place expresia „respingem mulți candidați buni care, cel puțin pe hârtie, par perfecți”. Sună minunat de potrivit pentru un casting, că doar asta și facem, de fapt. Mai departe…cică sunt trei componente care ne fac să ne îndrăgostim de X și nu de Y:
- Instinctul de completare (complementaritate) – adică suntem cam neterminați ca indivizi și căutăm ȋn ăialalți ceea ce noi nu avem psihic sau fizic, adică cine-i calm vrea un agitat, spre exemplu.
- Instinctul pentru aprobare – ok, exprimarea e cam urâtă și ciudată, pentru că pe lângă aprobare, chestia asta cuprinde, se pare, și înțelegerea aia fără cuvinte și fără să trebuiască să te explici (funny fact: au pomenit aici ceva despre cum îmi plăcea mie să mă ascund sub pat când eram copil și veneau musafiri. Hmmm cine le-o fi zis de mine și care e legătura?).
- Instinctul de familiaritate – mboon…iubim în ăialalți, de care ne îndrăgostim, ceea ce iubeam în ăia de îi iubeam când eram noi mici. Mă urmăriți, da? (note to self: nu mai folosi niciodată cuvântul „baby”. Cică de acolo se trage).
Cap. III Problemele pe care le avem cu oamenii de care suntem atrași Societatea e de vină că ne pune să ne urmărim instinctele fără să gândim (și noi suntem doar victime, pentru că suntem niște oi care nu pot fi trase la răspundere). Acum urmează să enumerăm problemele pe care le au instinctele de la capitolul anterior: 1. Ar trebui să jucăm un role play de învățat/predat (hello, nu vă duceți cu mintea la sexy tacher/librarian Fantasy), dar ăla care tre’ să învețe crede că ălălalt vrea să-l schimbe în ceva ce nu e, iar ălălalt se teme că s-a luat cu un/o imbecil/ă și în loc să-și vadă predat, devine sarcastic. 2. Ce s-a întâmplat draga mea? Nimic!!! și iese trântind ușa. Cam despre asta e vorba când chiar crezi că cineva trebuie să știe ce gândești și tu nu deschizi gura să zici nimic despre ce te doare. Telepatie ne trebuie mânca ți-aș, nu dragoste. 3. Bla, bla, bla, părinții-s de vină.
Cap. IV Cum ne îmbunătățim instinctele buliteReluăm instinctele de la Cap. II și le îmbunătățim, astfel: 1. Tre’ să înțelegi și să accepți că ai multe chestii de îmbunătățit (doooooh!) și să-l lași, cu grație, pe celălalt să te învețe; 2. Te-ai luat cu un om, nu cu un medium, deci dășchide gura și zi ce-ai de zis (dooooh bis); 3. Nu mai simți precum copilul care ai fost, ci precum adultul care ești (parcă pare mai ușor de zis decât de făcut), oricum o dai, bla, bla, bla, părinții-s de vină.
Cap. V Obstacole în a-ți găsi iubirea 1. Provocarea reciprocității – ne îndrăgostim, apoi: a) îl credem pe ălălalt un idiot că ne iubește și el/ea nu e în stare să citească oamenii și ne va da papucii când ne va cunoaște mai bine – cică noi suntem de vină, că ne cosmetizăm imaginea de prezentare, gen pozele alea bune de pe Facebook sau Instagram, adică nu credem că ne poate iubi careva și atunci înfoiem coada de păun (sfat de la autori: lasă vrăjeala și machiaju’); b) îi acuzăm pe ceilalți că-s needy și că nu-s în stare să trăiască fără noi, cică nu la ăla care e suficient de puternic să-și arate nevoia e problema, ci la tine, ăla care-l acuzi că-i needy. În concluzie, acceptă-te, ca să înțelegi de ce e posibil să te vrea altu’ (bla, bla, bla, oricum o dai, părinții-s de vină). 2. Frica de fericire-autosabotajul Adică faci cumva să-l faci pe om să plece deși-l iubești și el te iubește (era și un cântec parcă, nu?), că_când iubești riști să pierzi, și cum doare ca toți dracii, mai bine-i dai tu un șut în cur înainte. 3. Fixația Te fixezi pă unu/una de care te îndrăgostești deși nu puteți fi ȋntr-o relație și când apare altcineva în viața ta, ȋl/o compari automat, nu-i bun (sau așa ți se pare ție) și-i dai un șut ȋn cur. Fixația e, de fapt, teamă de iubire, sau cum îi zic aici și mi-e prea lene să traduc: Fixation is not a manifestation of love; it is a calculated commitment to an obstacle to finding love. Adică, nu iubești creatura în sine, ci anumite calități ale creaturii (mvaaaaaiii cum sună). 4. Incapacitatea de a părăsi pe cineva Nu suntem în stare să gestionăm gândul că provocăm cuiva o supărare, un deranj (bla, bla, bla, părinții-s de vină). 5. Lipsa de încredere în noi înșine când cucerim Cică, dar noi știam deja asta, e imposibil să seduci pe cineva fără a-ţi asuma riscul de a fi absurd și ridicol. Trăim cu senzația că avem cum să avem o viață amoroasă de mare angajament fără a ne face de râs. Nope, nu avem cum. Paragraful meu preferat din toată cartea e aici și zice așa: We are idiots now, we have been idiots in the past, and we will be idiots again in the future – and that is ok. There aren’t any other options available for human beings. 6. Nerăbdarea Nu lăsa societatea să pună presiune pe tine, învață să-ţi fie bine și singur, nu te grăbi să iți găsești pe cineva. Nerăbdarea nu-i bună.
Cap. VI Concluzii (fuckin’ finally) 1. Dificultăți în a ne imagina Îi clar, nu-i niminea pentru mine-n lumea asta mare. Niminia, niminia. Cică, practicing imagination is a key to love. Cică să-ţi pui imaginația la încercare, să găsești și-n tine calitățile care pot fi iubite, să le vezi și-n ceilalți (Mă rog…tu la ce te pricepi, vorba lu’ Taz) 2. Suficient de bun și evident, îngrozitor Iubirea idealizată aia gen Ileana Cosânzeana și Făt Frumos, ne-a zis că iubirea tre’ să fie altfel decât ceea ce ni se întâmplă, așa că ni se pare că ce avem, când avem, nu-i bun și căutăm altceva cu moț în frunte; gen, că la supermarket, avem prea multe opțiuni și atunci cum naiba să te decizi? If things in the relationship are a bit bad, it’s probably because we’re doing it right. Deci cum? Ahaaaa…ok, adică cică să fii mai modest în așteptări.
En fin…spor la ȋndrăgosteală în cazul în care ați înțeles cum se face, iar eu, în caz că se întreba cineva, cu asta am rămas din carte
We are idiots now, we have been idiots in the past, and we will be idiots again in the future – and that is ok. There aren’t any other options available for human beings.
Bla, bla, bla, părinții-s de vină
