Nu voi incerca acum sa reinventez roata. Cred că s-a scris despre acest subiect suficient de mult de-a lungul timpului, însă am ceva nedumeriri.
Mi-a rămas în minte că am auzit la un moment dat spunândsu-e: un om adevărat nu accepta niciodată o situatie aflată sub nivelul său.
Nu te onorează cu nimic faptul că accepţi ceva doar pentru că este mai mult decât nimic. Se aplică această teorie în mai toate zonele vieţii unui individ, dar mă întreb: judecata trebuie să fie egală în toate cazurile? Aplicăm masurătoarea cu aceeasi oca?
Accept un serviciu care nu-mi place, care nu mi se potriveşte, alături de oameni pe care îi desconsider profund. Se numeşte instinct de supravieţuire, delăsare, laşitate sau adaptare? Ce primează în mintea mea: confortul financiar sau cel psihologic? Îmi sunt dator să îmi asigur un minim de confort, chiar dacă nu este ceea ce vreau? Ceva, înseamnă categoric mai mult decât nimic, dar îmi scuză lipsa de curaj şi iniţiativă?
Căutăm bărbatul perfect, frumos, deştept, cu bani şi bun la pat. Până îl găsim ne alegem cu cioara din par şi o tonă de frustrări. În plus mai ajungem şi la concluzii înteligente gen: toţi sunt o apă şi-un pământ, nişte porci nesimţiţi şi egoişti care nu-s buni decât să facă sufleţelele noastre plăpânde să sufere.
Le întreb pe suratele mele: „ FATĂ , un om nu ar trebui să îţi provoace mai multă bucurie decât suferinţă?” Ce încerci să obţii complăcându-te într-o astfel de situaţie?
Te sperie atât de tare ideea de a fi singură încât chiar eşti dispusă să accepţi o situaţie în care nu te regăseşti?
În aceeaşi măsură îî întreb şi pe domnii care se plâng că au fost tocaţi în fel şi chip de diverse fătuci cu aere de fotomodele. Cine-o fi de vină? Cui i-a plăcut să se afişeze? Pentru cine satisfacţia de moment a fost mai importantă? Între vanitatea temporară şi bucuria pe termen lung, de ce ai ales ceea ce ai ales?
Idiferent de situaţia în care te-ai afla, orice decizie doare. Ne învăţăm fantastic de repede cu doza zilnică de confort, ne e călduţ şi bine acolo unde suntem, şi sperăm…în nu se ştie ce. Normal că te doare sufletul…da’ ştii tu: boala lungă, moarte sigură. Cineva trebuie să pună punctul pe I. Faptul că ai făcut tu asta dovedeşte şi că eşti mai matur, şi că ai respect faţă de propria-ţi persoană….îndiferent cât de tare doare…sau, poate tocmai d-aia.
Este adevărat că ceva înseamnă categoric mai mult decât nimic, dar arta constă în a umple nimicul cu ceva, şi nu vorbesc aici despre suferinţă aia blegoasă, virală, care se lipeşte de tine precum praful de parbrizul masinii parcate în buricul târgului.
Când am început să scriu acest text, ultimele zile nu se întamplaseră înca. Între timp am realizat ca puţin, uneori înseamna deloc, altori înseamna totul; a minţi un pic este acelaşi lucru cu a minţi de tot, a distruge un pic nu înseamnă nici a nu distruge deloc, nici a distruge aşa cum trebuie, înseamnă numai lucruri făcute pe jumătate. Ce înseamna de fapt mult? Prea mult? Puţin? Prea puţin? Ce înseamna de fapt, măsura adevarată a fiecarui lucru?
Nu as putea sa compar cele doua situatii date de tine. A avea un job care sa-ti convina presupune noroc in ziua de azi. Daca jobul iti aduce finante suficiente de ce sa-l lasi numai ca nu-ti suporti colegii. Daca ai 2-3 copilasi de crescut crezi ca te mai uiti daca iti place jobul? Te duci ca robotul la servici si iti faci treaba fara sa mai bagi in seama elementele care te inconjoara( stii e regula aia, vezi si nu vezi, auzi si nu auzi). si apoi nu ma duc la servici neaparat sa ma placa toata lumea. Nu este obligatoriu ca toti sa ma iubeasca.
Asta pana iti gasesti ceva sa ti se potriveasca. Sau poate ceea ce te mistuie pe tine ca job nu-ti aduce resursele financiare de care ai nevoie. Ce faci? Rabzi cu familia de foame? O poti lasa pe planul secundar pana vei gasi si forma de a nu lasa ceea ce-ti place sa faci. Poti sa-i zici adaptare si supravietuire.
Nu acelasi lucru este atunci cand iti cauti partenerul de viata. Nu poti spune imi caut un sot oricare ar fi el pana dau de ceva mai bun. Il cauti sau nu. Il iubesti sau nu. Il iei ca sot sau nu. Nu poti spune il iau eu pe asta si vedem noi mai incolo. El/ea nu e mobila, nu e catel si nici o farfurie pe care sa o speli in portiunile de nu-ti convin tie. Daca iti place sa-ti iei langa tine ceva decorativ, ceva decorativ o sa ai – scump si fara rost. Ceea ce domni vor langa ei poate vor si doamnele insa nu se publica. Ei sunt porci si femeile sunt niste nerecunoscatoare. Acum depinde ce doresti de la viata: confortul si banii versus dragoste si intelegere.