Era o vorbă pe vremuri: “Hai să-ţi arăt Bucureştiul, Paris noaptea”. La asta mă gândeam noaptea trecută; la o ora destul de tânără a dimineţii, de fapt. Nu ştiu ce mi-a venit; nostalgii din trecut, nostalgii de după un pahar cu vin. După haosul de peste zi, noaptea Bucurestiul mi se pare absolut superb: maşini răzleţe, clădiri cochete luminate artistic, pomi înca înfrunziţi, covoare de frunze căzute melancolic şi mai ales, linişte.
Stăteam în taxiul care lua curbele destul de smucit, fără nicio legătura, parcă, cu şoferul bătrâior şi ochelarist, care asculta un post de radio cu muzică liniştită. La un moment dat, am realizat că se aude vocea răguşită, dar imposibil de senzuală a Giannei Nannini, cântând Notti Magiche. Am lăsat gândurile să mi-o ia razna şi combinaţia de muzică italiană cu fotbal, nu putea să mă ducă decât, cum altfel, la Ferdi.
Nu cred că este corect să spun că perioada „Ferdi” a fost cea mai frumoasă din viaţa mea, dar cu siguranţă a fost cea mai plină; plină de învăţăminte, călătorii, experienţe noi, curiozităţi, plină de uau, cât de tare e asta şi inevitabil, fotbal. Mult fotbal. Am învaţat în anii în care am fost împreună, câte nu am învaţat în alte câteva zeci de ani, am râs şi am călătorit. Dumnezeule, cât am căltorit. Parcă toată perioada aia a fost doar un du-te vino, un schimb de avioane şi de bagaje făcute.
A trecut mult timp de atunci.
Acum vorbim rar, o dată pe an, ne spunem La Mulţi Ani-urile sec, şi ne vedem fiecare de vieţile noastre atât de îndepărtate una de cealalta, de parcă nici nu s-ar fi intersectat vreodată.
După ce m-am dat jos din taxiul care m-a purtat prin Bucureştiul atât de Paris, nu am putut adormi. Am gugălit ore în şir muzică italienească, zâmbind nostalgic în întuneric. Pe vremuri nu îmi plăcea de nicio culoare, ca să îi descopăr acum o muzicalitate aparte în forţa pe care mi-o transmite. Mi l-am amintit pe Ferdi, cu felul lui amuzant de a vorbi româneşte, cu expresiile stâlcite pe care le-am moştenit de la el şi pe care le mai folosesc şi acum.
Mi-ar plăcea să ne mai întâlnim într-o bună zi şi să avem timp să povestim despre toate cum au fost, să-i pot spune că mi s-a părut întotdeauna că noi doi am fost precum o combinaţie de chihuahua cu un bulldog englez. E simplu de imaginat care în rolul cui.
