OCHIUL MEU STANG

Mă tot întreb ce voi face în ziua în care mi se vor termina poveştile. Oare este posibil ca poveştile să ia într-o bună zi sfârsit? Despre ce o să vă mai povestesc atunci?
Să vă povestesc despre mine? Nu cred că are sens; e plictisitor. Ce e de ştiut despre mine s-a strâns în postările de până acum. Cea-mai-frumoasă-fată-cu-un-ochi-pe-jumătate-închis, ochi care se mai închide în fiecare zi câte puţin peste mine şi sufletul meu; care încă se mai gândeşte la taică-su, după atâţia ani; care a avut un an douămiitreişpe de toată groaza, şi cu asta am terminat.
Ochiul ăsta, ochiul meu stâng, nu mă lasă să uit nimic. De ficare dată când mă uit în oglindă, îmi amintesc tot, indiferent cât de tare mă chinui să ignor, să uit, să trec peste, e mereu acolo, îmi bântuie coşmarurile. E parte din mine şi nu mai am cum să-l dau deoparte. Ar trebui să facem pace după cinci ani, să nu ne mai duşmănim cu atâta patimă.
Nu sunt tristă şi pesimistă cum îmi spunea cineva zilele trecute. Poate doar scriu cam leşinat şi fără forţă, dar îmi place să îmi amintesc toate poveştile copilăriei, îmi place să vă spun, să readuc la viaţă personajele mele de poveste. Ştiu că pentru alţii nu înseamnă nimic, sau înseamnă prea puţin.
Îmi creşte inima când celor care au avut aceeaşi copilărie ca şi mine le trezesc la viaţă amintirile; cei mai mulţi uitaseră.
Sunt nostalgică incurabilă a vremurilor când ochiul meu stâng era deschis spre tot, spre orice, când tata îmi spunea poveşti în curte şi ne făceam în fiecare vară planuri să mergem la licurici.
Nu am pretenţii să scriu aici Amintiri din Copilărie, dar parcă parfumul ăla prea degrabă se risipeşte, prea ne-am risipit toţi şi am uitat.
Ce voi face când voi termina poveştile?
Nu cred că ştiu să inventez, dar până la urmă voi învăţa să fac şi asta. În acea zi voi şti să spun poveşti suprarealiste despre iubirile mele cuminţi, despre frumuseţea din mine, despre vieţile mele paralele ca filele de carte. În ziua în care voi învăţa să inventez, să-mi scriu poveştile în vieţile altor personaje, atunci, abia atunci se va deschide din nou şi ochiul meu stâng. Măcar în sufletul meu şi tot se va deschide.

One thought on “OCHIUL MEU STANG”

  1. As avea o sugestie! Nu vreau sa par impertinenta, dar iti spun din ce traiesc> multumesti povestilor de pana acum. multumesti ca s-au terminat, multumesti trecutului si incepi sa traiesti in prezent! Mi-e tare dor de tine!
    Colega din banca din spate! Te pup!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email
Twitter