VIAŢA ÎNTRE LAUR ŞI RITA

Pentru un om care nu crede în iubire, întâlnirea cu Laur a fost o năucire. O altfel de năucire decât întâlnirea cu Rita. Dacă la Rita şi iubirea din “Scrisori către Rita” totul îmi era familiar, limbajul, poveştile, modul cinic de a vedea viaţa şi tot ce ţine de ea, propriile scuturi, de care mi s-a reamintit şi pe care cartea mi le-a pus din nou în faţă în lumină rece, scuturile alea amare pe care le cunosc atât de bine, Laur a venit ca un văl translucid care se aşterne peste tot şi toate. Aproape că, citind-o, simţeam nevoia să port o mască de oxigen. Pasiunea mea pentru literatura rusă este cunoscută, slăbiciunea pe care o am pentru poveşti şi povestitori, lucruri pe care eu nu stiu sa le fac, m-au fascinat dintotdeauna şi din acest punct de vedere nu am fost dezamăgită nicio secundă.
Eu sunt sacadată, nu ştiu să inventez, am fraze scurte şi poveşti amare, nu cred în iubire, mă apăr de ea, nu scriu despre sentimente şi sentimentalisme, caut să citesc cărţi care îmi sunt exact opuse, care mă obligă să văd lucruri pe lângă care eu prefer să trec cu ochelari de cal.
Perioada în care l-am cunoscut pe Laur şi timpul pe care l-am lungit cât de mult am putut pentru a îl avea în viaţa mea, m-a făcut să alunec pe o pantă de care ma dezic în mod constant şi conştient. Laur, dincolo de a fi o carte, este un vis. Visul că o astfel de iubire poate fi posibilă.
Felul în care e construită cartea, stratificată ca prăjitura pe care o făcea mama când eram mică, m-a uluit. Straturile de timp, feliile de viaţă pe care oamenii le trăiesc, timpurile amestecate, tresăririle pe care le au prevăzând viitorul, exact ca atunci când amesteci straturile colorate ale unui frappe cu un băţ din lemn, sticla aia de plastic care apare în pădurea medievală, te fac să uiţi de tine şi de timpul pe care îl trăieşti…şi peste toate Laur, care îşi caută iubirea, vrea să o mântuie, vrea să se mântuie, pentru că el a ucis-o.
Laur, indiferent de cele patru nume pe care le are de-a lungul carţii, în funcţie de etapa pe care o parcurge, nu vrea decât să îşi regăsească iubirea pe care a reuşit doar să o bănuiască şi a îndepărtat-o cu cruzime, parţial conştient, parcă temându-se de viaţa împlinită pe care ar fi putut să o aibă. Mereu chinuit de sentimentul de gol care îl bântuie, mereu vorbind cu ea, chiar şi atunci când nu mai era el însusi, când ştia că ea nu l-ar mai recunoaşte, mereu căutând moartea care să-l ducă înapoi lângă cea pe care a ucis-o, Laur îşi trăieşte în permanenţă povestea de iubire, vindecând, alinând, învăţându-i pe alţii. Sentimentul de vină venit din încăpăţânarea cu care nu a ştiut să îşi vadă şi să îşi recunoască limitele, nu i-a fost spălat decât la finalul cărţii când cercul se închide, când Laur ţine în sfârşit în braţe copilul pe care nu l-a avut niciodată, când bătrân şi cu misiunea în sfârşit îndeplinită îşi reîntâlneşte dragostea.
Pe scurt, este vorba despre iubire, povestită într-un mod nesiropos şi diafan, dar iubire în forma ei absolută, pe care mulţi doar o bănuim, povestită cumva dincolo de cuvinte, din imagini.
Dincolo de iubire, am învăţat de la Laur şi celelalte avataruri ale lui, lecţii despre curaj, despre mersul pe apă, despre căutare şi regăsire, despre aruncatul în abis, unde pe lângă proprii demoni sunt şanse mari să găseşti şi trambulina care să te propulseze înapoi. Poate nu va fi aşa, dar merită să încerci. Călătoria, ca de obicei, e singura care merită, dincolo de toate pericolele pe care cu siguranţă le vei găsi pe drum.
Am pomenit la început despre „Scrisori către Rita”. Am pomenit-o des zilele din urmă, am răsfoit-o din nou, mi-au dat lacrimile de ciudă. Dacă pentru Laur îţi trebuie inima tare, pentru Rita îţi trebuie stomacul tare, puterea de a citi lucrurile spuse frust, fara niciun arabesc, goale în realism şi cinism, exact cum se întâmplă. Ai spune ca Rita este la polul opus. În esenţă, nu este deloc aşa. Este tot o poveste despre curaj şi despre a accepta, mai ales despre căutare şi eşec, despre puterea de a îţi pune oglinda în faţă şi leagănul în mijlocul camerei şi a te asculta pe tine. Nu iţi place ce citeşti, ce vezi, ce auzi, dar nu ai cum să nu iubeşti cartea asta. Poţi fi pudibond, puritan, ţi se poate strânge stomacul, dar viaţa e făcută (şi) din felii de Rita (o Rita al cărei ideal e Laur), numai că Rita trăieşte alte vremuri. Ale noastre.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email
Twitter