“VIVA MA-MA MAMAIA”


Nu am mai văzut marea noastră cea neagră şi minunată din 2007. Au trecut de atunci mai bine de 6 ani, şi iată, s-a întâmplat minunea. Merg să ne revedem, să inhalez, să ascult, să mă energizez, să îmi umplu inima.
Am fost.
Am inhalat : duhori de shaorme, grăsimi încinse, prăjite şi răsprăjite, cartofi prăjiţi amestecaţi cu kurtoşi, gogoşi de multe feluri amestecate cu hamsii. O încântare pentru orice nas, iar al meu nu-i deloc dintre cele mai fine. Miros sărat de mare găseai doar dacă erai cu nasul în alga de pe ţărm.
Am ascultat : manele multe şi felurite, behăituri, hăhăieli, mai multe dialecte ţigăneşti, înjurături, vorbe scuipate printre măsele, sfârâielile mai sus amintite de unsori.
M-am energizat. Nu am avut ce face, pentru că m-am plimbat fix 10 minute timp în care am fost izbită, împinsă şi lovită de cel puţin 10 ori. După o îmbrânceală pe metru (în medie), m-am energizat şi am zis să mă feresc. Pentru mine nu-i treabă simplă, că stau cam prost cu echilibrul, mai ales dacă se lasă un pic seara. Aşa de tare m-am energizat, că după încă vreo câteva minute am renunţat; am obosit aşa de tare să fac slalom printre picături de ketchup şi de piedici, că am făcut stânga împrejur şi dusă am fost.
Nu zic, m-oi fi transformat eu într-o mimoză, de nu-mi mai convine chiar nimic, oi fi nimerit într-un moment prost, poate chiar ăla cu cea mai mare concentraţie de bizoni pe pietonala din Mamaia, nu m-oi fi dus în zona potrivită, că cică treaba treabă e în Nord, nu ştiu.
Senzaţia serii au fost cele două „balerine” care îl însoţeau pe Radu Mazăre, cu care ne-am întâlnit, nici mai mult, nici mai puţin decât lângă nărăvaşul Matiz verde. Apariţia lor a făcut sufletul meu de copil să exclame: „Johnny Bravo Există!!!”, în gând evident, pentru că nu am vrut să zdruncin liniştea proaspăt plantatei bile de platină.
Mi-am murat tălpile şi nădragii într-un pic de apă sărată, am ocolit câţiva ştiuleţi de porumb pe ţărm, două PET-uri şi cam atât. M-am regăsit stingheră; aş fi vrut s-o iau ba la stânga, ba la dreapta, dar nimic nu părea altfel, în nicio direcţie.
Poate oi avea idei preconcepute, poate nu mai ştiu să mă bucur, poate m-am spurcat la locuri ceva mai curate, mai discrete şi mai plăcut mirositoare; nu mai ştiu ce să cred. M-am gândit chiar că poate sunt eu defectă, dar zău aşa. De mult nu am mai avut senzaţia de insuportabil, irespirabil, babilonie şi bâlci în acelaşi timp. M-am străduit, jur că am încercat, dar nu am avut cum să nutresc sentimente mai plăcute şi mai paşnice de atât…de mult nu am mai văzut ceva atât de urât, de mult şi de la un loc.
Îi admir din toată inima pe cei care aleg să-şi petreacă concediul aici, pe cei care după un an de muncă şi economii aleg să vină aici şi să-şi consume timpul, nervii şi banii, să povestească după aia că au fost la Mamaia, să păstreze un an întreg în minte imaginile alea, să plătească sume colosale (după judecata mea) pe orice. Oamenii ăştia dau dovadă de nervi mult mai tari decât ai mei, de principii economice care ar face să se înverzească de invidie orice laureat Nobel. Stau şi mă întreb ce rezultat dă o analiză a costului de oportunitate, astfel încât să te determine să iei o astfel de decizie.
Până la urmă, cum necum trebuie să trăiască şi turismul românesc. Observ că mai mult necum, decât cum, de-a râsu’ plânsu’ şi probabil că mai mult de o treime din suma de bani pe care o lasă un turist în urma lui în Mamaia se duce, sau ar trebui să se ducă pe igienizare.
Cert e că atât de tare mi-am umplut inima, cât, să-mi ajungă pentru următorii, cel puţin, 6 ani.

One thought on ““VIVA MA-MA MAMAIA””

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *