Într-o zi mi se părea că Jonathan ȋmi bate ȋn fereastră, că ȋn sfârşit a venit cu veşti. M-am ridicat din pat şi am văzut că doar ȋncerca să ciugulească florile care stau aliniate de partea cealaltă a geamului. Când a văzut că l-am prins şi-a luat zborul ruşinat. Nu ştiu dacă l-a stânjenit fapta lui puerilă, sau faptul că nu venise nici atunci cu veşti.
Uneori, nu mă pot abţine şi-l mai cert:
Păi bine Jonathane, o să ȋmbătrânesc naibii până vii tu cu veşti. Chiar aşa, niciodată, nimic? Nu-l cert prea des; mă tem că o să plece până la urmă, de tot. Nu cunosc ȋndeaproape orgoliul pescăruşesc, nu ştiu exact cât de sensibil este şi s-ar putea ca amorul propriu să i se burzuluiască mai repede decât mi-aş putea imagina eu.
În dimineaţa aia, când cu ciugulitul florilor, s-a ȋntors ceva mai târziu. Îi lăsasem un miez de pâine pe pervaz şi a venit să ne luăm micul dejun ȋmpreună.
Atunci, am legat prima dată, cred, o conversaţie ceva mai lungă. Am fost uşor surprinsă când a ȋnceput să ȋmi ţină brusc teorii:
“Totul în relaţiile dintre oameni se reduce la zoologie. Oricât de complicate ar părea în primă fază, relaţiile dintre oameni pot fi lesne descifrate dacă le reduci la instincte, teritorialitate, instincte sexuale, spirit de conservare şi perpetuare a speciei, selecţie naturală, indivizi alfa, dominaţie, pe scurt zoologie.
Sunt anumite zone, unde toate instinctele se manifestă primar, fără diplomaţie, cu influenţe mai puţin accentuate din celelalte Universuri. Nu cred că aveai nevoie să vină un pescăruş să-ţi spună asta. Let go. Pe bune, fă ceva şi bagă-ţi ţepii ȋn teacă. Ştim toţi şi ce-i de capu’ tău şi ce nu-i, aşa că eu cred că te-ai făcut deja ȋnţeleasă. Pune mână şi studiază zoologia; o să vezi că o să-ţi fie mai bine.
Uite care e treaba, de fapt…nici nu ştiu cum să-ţi zic…mie mi-e greu, uneori, să duc mesaje de la tine. Ce vreau eu să zic este că uneori, parcă le spui aşa cu jumătate de gură, cu fălcile ȋncleştate, parcă vrei, da’ ţi-e şi frică. Nici eu nu ȋnţeleg mai nimic. Ce să mă duc să-i zic? Părerea mea este să laşi oamenii să-şi ȋnfoaie penele, să ocupe spaţiu. Zic doar, nu dau cu paru’. Vezi tu ce faci după aia.
Tu ȋncă mai cauţi răspunsuri. Credeam că ai ȋnvăţat deja lecţia aia cu răspunsurile pe care nu este neapărată nevoie să le ştii. Nu mai pierde vremea, că nu o să le afli niciodată”.
L-am ascultat ȋn tăcere şi mi-am adus aminte că mi-a mai zis cineva zilele trecute că oricât de tare ai vrea, este greu să ȋmbrăţişezi un arici. Ce tâmpenie! De parcă oamenii ar fi baloane care se sparg la cea mai mică atingere.
Şi dacă totuşi sunt?
Jonathan, dacă te-ar ȋntreba cineva, ai spune că oamenii seamănă cu nişte baloane? L-am ȋntrebat, ce-i drept, cam cu frică, între două pufăituri din țigară.
Cu nişte baloane de săpun, draga mea…cu nişte baloane de săpun. Atât sunt de fragili, mi-a spus pescăruşul privind, undeva spre Romexpo.
Fix ȋn clipa aia a trecut pe stradă, cu zgomot destul de puternic şi oarecum nepotrivit cu tonul de până atunci al conversaţiei, un camion. Jonathan s-a ȋnfiorat brusc, iar eu mi-am amintit că ȋntr-o zi am ȋntrebat pe cineva un cuvânt, de la care să pornesc o poveste. Mi-a zis “camion” şi evident, că acum am pufnit ȋn râs.
Cred că prietenul meu a mirosit ceva, a fishy kind of business.
Mai vrei să scrii poveşti despre prinţi?
Jonathan, aia era singura poveste pe care o ştiai tu. Eu aş fi vrut să scriu o poveste cu o lună şi o stea, doar că acum nu o mai vreau nici pe aia. Acum mi s-au comandat poveşti cu camioane. Ştii vreuna?
Nu ştiu poveşti cu camioane, ştiu poveşti cu zoologii şi instincte, ştiu poveşti pe care tu nu vrei să le asculţi, pe care nu vrei să le scrii. Tu nu vrei decât să te faci arici şi cam atât. Vrei să transmit mesaje pe care nici tu nu le prea ȋnţelegi şi aştepţi răspunsuri care nu vor mai veni niciodată. Mă ȋntrebi pe mine dacă ştiu poveşti cu camioane? Pune mâna şi scrieţi-le singură.
M-am uitat ȋn urma lui cum şi-a luat zborul, pe fundalul sonor de acum stins al camionului care se ȋndepărta ȋncet şi m-am ȋntrebat, ca să-l citez pe prietenul meu din Berceni, cel cu poveştile cu camioane: „Mă femee, despre ce rahat este vorba ȋn viaţa asta, de fapt?”
