SKIN ON SKIN VI

Ziceai că nu mă suni, că nu vrei să mă baţi la cap, că nu e stilul tău să fii…cum spuneai? pushy. Nu ştiu de unde scoţi toate cuvintele astea. Te fentam cu mailuri. Îţi scriam întreaga zi, ajungeam să tot aberăm, şi la sfârşitul zilei nu mai ştiam cine, de unde începuse. Mă plictiseam fără tine şi imaginaţia ta cât o lume întreagă, aşa că îţi scriam, să te pot citi, daca nu mă lăsai să te ascult.
Mi-ai zis că salvezi toate e-mailurile. Te-am întrebat de ce, care e rostul să te încarci aşa, oarecum inutil, cu atâtea conversaţii fără valoare. Mi-ai zis că într-o zi o să faci din toate o poveste.
Vei găsi loc pentru toate în povestea asta? Normal. Voi găsi loc pentru toate şi voi găsi loc şi pentru ceva în plus : pentru toate lucrurile pe care ţi le spun când dormi lângă mine înfăşurat în cearşafuri. Voi găsi loc pentru toate momentele când stai întins lângă mine, cu ochii închişi, când aş da un bănuţ de aur să ştiu ce e în mintea ta. Voi găsi loc pentru toate momentele de « după » când te uiţi la mine întrebător, de ce nu mă duc să fac duş, şi mie îmi e jenă să-ţi spun că-mi place la nebunie mirosul de femeie încinsă de sex, mirosul de animal excitat, mirosul tău pe pielea mea şi că te urăsc când te uiţi la mine de parcă aş fi murdară şi ar trebui să dau fuga să mă spăl, să mă curăţ de tine. Voi găsi loc să povestesc toate momentele când îţi umpli plictiselile dintre atât de multe alte femei cu mine. E loc pentru toate, pentru doruri şi patimi, pentru nebunii şi necuvinte.
O să găsesc loc pentru toate momentele când te ating cu teamă să nu te dizolvi în orizontul de dincolo de balcon. O să îţi povestesc toate ascunzişurile pe care le ai şi pe care nu ştiai că le ştiu. O să găsesc loc pentru tot, pentru fiecare cuvânt de pe mail şi whats app, pentru fiecare sms şi fiecare mesaj de pe facebook. Le păstrez pe toate şi într-o zi, când o să-mi spui că, de fapt, nu mă cunoşti, o să ţi le arunc pe toate în faţă. O să-ţi reamintesc cum am îngheţat bând cu tine prima noastră cafea, cum am ne-am cunoscut, cum a plouat în vara aia, cum te ascundeai mereu, crezând că eu nu ştiu…
O să-ţi povestesc într-o zi toate visele pe care nu ştiai că le-ai avut. O să le citeşti şi vei şti că tu eşti acolo în personajul fără nume şi chip din povestea mea.

M-am uitat la tine cu mirare şi surpriză, cu neîncredere şi tristeţe. Aş fi vrut să te întreb de ce, când suntem amândoi nu-mi spui niciodată lucrurile astea, de ce fugi mereu fără să mă poţi privi vreodată în ochi, de ce mă săruţi grăbită pe obraz, şi pleci. Încerc să îmi imaginez cum ar fi dacă la un moment dat te-ai opri în prag şi ai întreba « noi când ne mai vedem ? ».

Încerc să mi te imaginez cum stai şi desenezi la fereastră forme din aburul cafelei. Mi-ai povestit despre cana ta galbenă şi cred că ceea ce bei tu acolo are gustul incredibil al întregului Univers de mistere din copilăria ta. Aş vrea să împărţim într-o zi aceeaşi cană cu cafea, să desenez cu degetul tău pe aburii pielii încinse forme nebuneşti. Aş vrea să nu mă povesteşti, aş vrea să-mi spui acum toate lucrurile care îţi umplu mintea în tăcerea aburilor de cafea.
Cum o să se cheme povestea asta a ta, măi scriitoareo? Skin on skin. Aşa o să se numească. De la ce vine numele ăsta? De la pielea ta, după care tânjesc fără să o gust pe deplin, de la felul în care o simt pe vârful degetelor când nu eşti cu mine, de la mirosul tău de animal sălbatic, de la tine şi toate lucrurile pe care nu avem curaj să ni le spunem, dar pe care le aflăm unul despre celălalt atunci când ne atingem.
Skin on skin? Da, baby, Skin on skin.
Fragment dintr-o poveste inventată de iubire VI

SKIN ON SKIN V

Ploua ca dracu’ când ai sunat „hai la mine”. Acum? La ora asta? „Hai la mine. Acum la ora asta”. M-am suit în taxi şi am venit la tine.
Pe aleile înguste şi pustii din cartier nu era ţipenie de om. Mă cuprinsese parcă un pic teama. Blocul tău, pe care nu-l recunoşteam niciodată din mulţimea de blocuri identice, părea să nu mai apară din noapte. Şoferul se uita la mine în oglinda retrovizoare, cu o faţă de tată „ce cauţi băi fată noaptea, de nebună, pe ploaia asta? Umbli zăludă pe străzi. Uită-te la tine; cine ştie la ce derbedeu mergi”. Mi-am ferit privirea şi în noaptea de afară ploua din ce în ce mai tare, ştergătoarele se zbăteau nebune pe parbrizul care nu mai folosea la nimic şi blocul tău, identic cu alte zeci de blocuri nu se vedea în noapte.
M-ai sunat să mă întrebi pe unde sunt şi când ţi-am spus că nu ştiu, ai început să râzi monoton şi egal. „Cum e băi, să nu ştii nici acum drumu’? Vezi că iar s-a ars becu’ de la parter. Ai grijă pe unde calci”. Bine mă, că mă suni să-mi spui că s-a ars becu’, da’ n-ai coborâ să mă ţii de mână, să ai tu grijă pe unde calc. En fin! Amice eşti idiot. Ai râs iar, scurt şi mi-ai închis.
Becul era ars, mirosea greţos, balustrada era năclăită cu ceva lipicios; am bâjbâit scările şi apoi liftul, ţinându-mă de pereţii zgâriaţi. Nu am mai sunat la uşă. Ştiam că nu o voi găsi încuiată. Ca de obicei, la tine erau toate geamurile deschise şi frig. Îngrozitor de frig. Stăteai pe pat, sub pătură, cu spatele către uşă. Nu ai schiţat niciun gest când am intrat, când am închis rând pe rând toate geamurile şi am aprins becul din bucătărie, să fie un pic de lumină în noaptea care vâjâia în şuvoaie groase dincolo de geamuri.
M-am aşezat pe un colţ de pat să-mi scot pantofii. Abia atunci ai scos palma de sub pătură într-un gest firav, abia schiţat, de a mă lua de mână. Aveai degetele reci şi când m-ai atins, m-a scuturat un fior îngheţat. M-am băgat sub pătură în spatele tău, te-am luat în braţe şi te-am sărutat după ureche. Perna şi ceafa îţi miroseau a alt parfum de data asta. Se pare că în sfârşit m-ai ascultat şi ai aruncat zeama aia dulceagă cu iz de ştoarfă de duzină cu care te dădeai.
„Putem să stăm aşa cinci minute şi să nu spunem nimic?”, m-ai întrebat. Aşa non skin on skin? Nu cred că-mi iese. „Fir-ar al dracu! Deja vorbeşti prea mult şi fix atunci când nu are omu’ nevoie să te audă”. Am tăcut, mai mult enervată decât ca să-ţi fac pe plac. Te-ai sucit un pic, cât să-ţi poţi înoda degetele în părul meu. „Cum dracu poate să aibă cineva asemenea păr, băi omule?”, mi-ai zis odată. „Să nu te mai tunzi băieţeşte, că-i păcat de tine”.
Te-am lăsat să te joci în părul meu şi am tăcut. Îţi simţeam respiraţia egală pe obraz; ştiam că nu dormi şi nu ştiam ce să fac să te scot din nemişcarea aia. „Potoleşte-te că nu mai stau mult aşa”. Da’n-am făcut nimic. „Lasă că ştiu că n-ai stare şi mi-i place să văd cum te chinui să stai nemişcată, să taci Îţi aud gândurile, omuleţule. Parcă nu aş şti ce-ţi poate pielea”. Ai tăcut şi te-ai jucat în continuare în părul meu.
„O să scrii vreodată ceva despre mine?” m-ai întrebat. Crezi că degeaba s-a inventat vorba aia „if a writer falls in love with you, you will never die? „Da mă, bine că eşti şi tu scriitoare şi că te-a pălit dragostea de mine…” Te-am muşcat de braţ cu ciudă. Ştiam că mă necăjeşti, dar mă enervai. O să scriu despre tine, da’ numa’ de rău, să ştii. „Şi ce-ai putea tu să scrii de rău despre mine?” Nu ştiu. Că nu…nu ştiu. Găsesc eu ceva. Nu eşti perfect. O să îţi povestesc infatuarea şi fricile, fuga de tine şi de tot, felul în care îţi încleştezi maxilarele şi nu ştii de glumă când te întreb dacă ţi-e dor de mine. Găsesc eu ceva. Ai râs.
Te-ai ridicat din pat fără să mai spui nimic şi te-ai dus în bucătărie. Te-ai întors de acolo cu o cană mare, galbenă. „Uite să nu mai zici că-s om rău. Ţi-am luat o cană; poate aşa o să vii şi tu mai des pe la mine. Vrei să-ţi fac o cafea?” Habar nu ai să faci cafea. Păcat de cană. „Cum era proverbul ăla al vostru turcesc? Cafeaua trebuie să fie neagră ca iadul, tare ca moartea şi dulce ca dragostea. Aşa ţi-o fac. Mai ales dulce ca dragostea. Dacă nu o să mori tu de la cafea în stilul ăsta, atâta rău”. Tot o să mor într-o zi. Măcar să-mi placă de la ce mor.
Mi-ai dat jos ochelarii şi ţi-ai împletit câteva şuviţe din părul meu între degete. „Întotdeauna eşti prea îmbrăcată când ai ochelarii”. Te-ai aplecat şi ţi-ai lipit fruntea de a mea. „Skin on skin baby?” Skin on skin, baby, skin on skin
Fragment dintr-o poveste inventată de iubire V

SKIN ON SKIN IV

Dacă nu o să te înclini în acelaşi sens cu mine, o să cădem amândoi, mi-ai strigat peste umăr. Te-am strâns mai tare în braţe şi te-am ascultat. Te-am ascultat orbeşte, cum am făcut de fiecare dată, de când te-am cunoscut. Mi-am învins teama şi m-am aplecat în acelaşi sens cu tine la viraje. Îţi inspiram mirosul care ajungea până la mine în ciuda căştii şi mă calmam.
Ai mai mers vreodată cu motoru’? Presupun că nu şi asta înseamnă că nu ai nici haine potrivite. Hai să-ţi cumpărăm tot ce-ţi trebuie. Te-am lăsat să-mi alegi ce ţi-a plăcut ţie. M-am distrat văzându-te cum te agiţi printre hainele de damă, încercând să le potriveşti, să-ţi placă, să-mi placă. Mi-ai luat bocanci, şi geacă, şi cască; mi-ai inscripţionat un tricou roşu pe care să-l am amintire a primei mele plimbări cu motorul.
Şi am plecat. Pur şi simplu. M-ai învăţat să mă urc, după ce ai râs de mine că mă sui ca o babă. De chestia asta nu m-am dezvăţat nici acum; orice aş face, mă sui ca o babă, şi îmi amintesc invariabil de tine hai băi mişcă-ţi ciolanele alea, ridică picioru’; parcă te sui în cotigă.
Ne plimbam fără ţintă şi fără cuvinte. Din când în când îmi mai făceai semn să mă uit la un copac cu formă ciudată, îmi arătai case şi conace pierdute printre dealuri, îmi arătai norii, deasupra viilor fără sfârşit. Opreai rar să fumăm câte o ţigară. Stăteam amândoi, spate în spate, sprijiniţi de trunchiurile chiparoşilor, cu căştile lângă noi, tăcuţi, gândindu-ne fiecare aiurea, căutându-ne uneori unul celuilalt degetele printre firele de iarbă, fumam în tăcere, apoi plecam mai departe. Odată mi-ai împletit fire de iarbă în păr, flori de câmp şi frunze căzute. Arăţi ca o paparudă, mi-ai zis, dar pun pariu că nu ştii să chemi ploaia. « Păi nu ştiu. Abia reuşesc să te chem pe tine şi să te fac să mă auzi ». M-ai sărutat pe tâmplă şi ţi-ai sprijinit fruntea de a mea. Ţi-am şters un fir de praf agăţat în sprâncene, am urmărit cum ţi se oglindesc ochii în frunzele de deasupra noastră şi am încercat să îmi imaginez cum ar fi ca într-o zi să mă îndrăgostesc de tine.
« De ce nu îţi repari acul kilometrajului, să ştiu şi eu cât de repede mergem? » Păi de-asta nu îl repar, pentru că nu contează cât de repede sau încet mergem. Nu ne aşteaptă nimeni nicăieri. Şi oricum, nu aş vrea să mă opreşti dacă merg prea repede. E mai bine aşa.
Într-o după amiază încinsă, ai oprit într-un orăşel cu câteva case grupate în jurul unei pieţe circulare. Îmi amintesc zidurile groase cu coloane din piatră şi la umbra lor câteva cafenele pustii, tăcute. Te-ai dus să-ţi cauţi un prieten pe care îl ştiai din copilărie. Ziceai că locuieşte acolo. Nu am vrut să merg cu tine. Am rămas în mijlocul pieţei şi m-am aşezat pe jos, turceşte, cu spatele sprijinit de un zid. Un pisoi a venit molatec către mine şi mi s-a aşezat în braţe. Acolo m-ai găsit când te-ai întors cu prietenul tău: cu ochii închişi şi faţa ferită de soarele puternic, cu pisoiul întins pe picioare, cu pielea de pe mâini pârlită de căldură.
M-am ridicat şi v-am urmat la umbra unei bolţi din piatră. Ai comandat mâncare şi v-aţi continuat discuţia. Dintr-un punct încolo nu v-am mai auzit ce vorbeaţi. M-am aplecat să ridic pe genunchi pisoiul care venise după mine şi se tolănise sub scaun, apoi cu ochii mijiţi am urmărit traiectoria soarelui pe deasupra acoperişurilor roşii, printre chiparoşii nemişcaţi.
Îmi amintesc gustul aspru al vinului, şi mirosul de praf umed de sub bolţile din piatră, aud şi acum torsul monoton al pisicului încolăcit pe genunchii mei. La un moment dat te-ai ridicat şi ai dispărut. Te-ai întors într-un târziu ţinând în palme o cană galbenă plină ochi cu cafea aburindă. Ştiu că nu e cana ta, dar o avea doamna de la bucătărie adusă de acasă, aşa că ar trebui să îmi mulţumeşti. M-am străduit ceva. Ai început să râzi, făcându-i cu ochiul prietenului tău e nebună după cana ei galbenă din care îşi bea cafeaua. E nebună. Ai râs iar, mi-ai ciufulit bretonul şi te-ai aşezat înapoi pe scaun.
Într-un târziu ne-am ridicat să plecăm. Pisoiul a mieunat jalnic în urma noastră şi m-ai luat de mână. Mi-ai prins casca sub bărbie şi ai râs scurt, înfundat, când m-am suit iar, ca o babă pe motor. Am închis ochii şi ai pornit. Am ţinut ochii închişi aproape tot drumul, să nu văd, să nu ştiu pe unde mergem, să simt şi să miros, să aud vântul în jurul meu, să îţi simt corpul încordându-se la viraje şi să mă înclin în acelaşi sens cu tine fără să mă tem, fără să pun întrebări, să simt aroma de cafea pe care o răspândea corpul tău între coapsele mele. Skin on skin baby! Skin on skin…
Fragment dintr-o poveste inventată de iubire IV