PRICETAG

Dacă ţi-ai dori ceva foarte tare, ce ai fi dispus să faci pentru asta? La ce ai fi dispus să renunţi? Nu mă refer aici la capricii, ci la lucruri cu adevărat importante, life changing, mind-blowing…

Se spune că orice om are un preţ, la fel se spune şi că orice este de vânzare, pentru preţul corect. Care este preţul corect? Care este preţul tău, de fapt?

Una dintre primele noțiuni care sunt predate la economie se numeşte „costul de oportunitate”. Cât te costă de fapt, nu să ai ceva, ci să renunți la altceva pentru a avea ceva-ul ăla. Cam asta este ideea de bază.

Toate lucrurile ȋn viață vin cu pricetag atârnat de ele și nu doar prețuri reale, gen trebuie să scoți o anumită sumă din buzunar ca să ai cămașa aia la care visezi de mult timp. Preţ de genul: la ce ești dispus să renunți, pe cine ești dispus să vinzi, pentru cât, cât de departe poți merge ca să ai ceea ce îți dorești?

Am văzut zilele astea un film, am înțeles că este făcut după un serial mai vechi, care pune pe tapet într-o manieră foarte faină, exact subiectul ăsta. Ce dai? Cât? Cât de departe și pentru ce? Ce spune asta despre tine?

Au fost mai multe momente ȋn viața mea de până acum, când mă gândeam că aș fi dat orice să ȋl aduc pe tata înapoi, să fiu sănătoasă, să am parte fix atunci de o îmbrățișare, să fiu frumoasă, să am fața simetrică, să mă iubească X, să fiu deșteaptă, să fi vizitat fiecare țară de pe planetă etc.

Aş fi dat orice? Chiar aș fi dat cu adevărat orice? Sinceră să fiu, mă îndoiesc de asta din toată inima, şi nu doar pentru că unele lucruri s-au aranjat de la sine sau altele nu au mai avut nicio importanță odată cu trecerea timpului, ci pentru că, exact cum spunea bătrâna din film, dacă aș face ceva să schimb cursul lucrurilor, dacă aș plăti preţul, eu m-aș schimba atât de profund, încât nu aș mai fi persoana care a făcut cererea. Și atunci? Nu vreau să spun că lucrurile se întâmplă mereu cu o logică şi un scop, indiferent cât de nedrepte sau de dureroase sunt, cred doar că preţul pe care l-am avea de plătit este, ȋn toate cazurile, mult prea mare. Nu ni-l permitem niciunii; nici măcar ȋn cazul ȋn care ne-am amaneta sufletul diavolului.
Am încercat o dată, odată, să îmi vând sufletul ca să obțin ceva ce nu-mi aparținea şi știam că nu-mi va aparține niciodată. M-am „prins” să îmi asum un rol, să mă prefac că nu-mi pasă. Mi-au trebuit ani buni să mă aduc înapoi și după aia să ȋnvăţ să-mi iubesc cicatricile.
E ok să think outside the box, să think big, să see the bigger picture, e ok să schimbi the point of view, să schimbi paradigma, să înveți, să crești, să te autoeduci, să muncești, să greșești, să o iei de la capăt, e ok ȋn principiu să orice, să te ia dracu’ și apoi să te aducă înapoi (Trust me!  Been there, done that!), mai puțin ok este să-ți vinzi sufletul. Este foarte probabil să te trezești prins într-un şir nesfârșit de tranzacții care te vor băga ȋn faliment.

In the end, coaie, sufletul ăla e tot ce ai… de fapt.