În ultima perioadă, începând cam de la mijlocul anului trecut și până acum, am observat că oamenii din jurul meu vor să „crească”. Când spun oamenii din jurul meu mă refer la apropiații mei, la cunoscuții sau mai puțin cunoscuții din viața reală, precum și la vecinii de bulă de pe Facebook.
Ȋntr-un fel, nu-mi place deloc expresia asta „vor să crească”. Mi se pare greoaie și cam fără sens, un limbaj de lemn supra exploatat în ultima vreme de toate bălăriile de dezvoltare personală, dar ideea din spatele ei rămâne aceeași: „Oameni care nu stau pe loc cu ei ȋnșiși”. Toată lumea vrea să evolueze, iar treaba asta mă unge pe suflet. Văd o explozie de cursuri și de experiențe care au căpătat prioritate în fața bunurilor materiale și în fața neglijării propriei persoane.
Nu mă refer la cursuri de self development sau alte lucruri la fel de abstracte; vorbesc despre chestiuni cât se poate de concrete: oamenii învață să înoate sau să meargă cu bicicleta, indiferent de vârsta pe care o au, învață să gătească sau să croiască, indiferent de profesia pe care o au, învață să picteze sau să se orienteze în natură, învață limbi străine și sporturi noi.
Pusă în fața unei întrebări, la un moment dat, ce aș alege: o treanță sau o experiență, m-am trezit că ezit…”de aia am nevoie și mie nu prea-mi vine să dau banii pe haine, dar parcă nici pe ailaltă nu aș da banii prea ușor, deși mi-ar plăcea”.
Ce mi-ar plăcea cel mai tare. Cum procedăm, vorba unei prietene?
Ținând cont că în ultima vreme am încercat tot felu’ de chestiuni noi, care s-au dovedit a-mi fi nu numai un plus practic ci și bucurie, mi-am dat seama că răspunsul meu sincer, nu ar fi putut fi decât unul singur: aleg experiența.
Sunt genul ăla de persoană care nu are niciodată cu ce să se îmbrace sau să se încalțe, pentru că ce să vezi? Întotdeauna mi s-a părut incredibil de scumpă o bluză de 100 de lei, dar niciodată prea scumpă o masă de 100 de lei la restaurant, sau o carte de 100 de lei. Unii spun că sunt zgârcită, eu prefer să spun că am o ordine a priorităților ceva mai deșucheată…desigur, nu-i pot contrazice nici pe cei care mă întreabă dacă-mi țin cărțile de foame, sau dacă nu știu ce mâncare fistichie mă încalță…well…când nu le poți avea pe toate…
I-am împărtășit zilele trecute maică-mi, cu bucurie și emoție în glas, faptul că mi-am perfecționat cusutul la mașină. I s-a stins vocea, a făcut o pauză, apoi pe un ton destul de ironic mi-a cântat ceva ce pare că era la modă pe vremea ei: „Și-am plecat cu-n gând de acasă, să mă fac croitoreasă, măi măi”.
I-am zis că nu prea înțeleg. Care e problema ei? Amândoi, și ea și tata, m-au învățat mereu că e bine să știi să faci cât mai multe lucruri, bla bla bla și atunci?
Mi-ar plăcea să știu, voi către ce vă îndreptăți? Sunt doar curioasă dacă aplecarea mea din acest moment către cusut/croit, bucătăreală și franceză se mai regăsește și în alte persoane? Lista este deschisă, desigur. Ar trebui oare să urmez niște „dorințe” încadrate în reguli? Nu tată, ai absolvit ASE-ul, dacă vrei să faci ceva, școlește-te în conta, spre exemplu’ sau finanțe sau chestiuni de genul.
Acum ceva timp am făcut cursuri de istoria artei, apoi de creative writing. Nu aș ști să cuantific cât m-au ajutat concret, cert este că m-au făcut să mă simt mai bine, să mă împac cu mine însămi. Sunt lucruri cere-mi plac, care mă ajută să deschid gura cu mai multă încredere și am ajuns la concluzia că exploatate trebuie să fie lucrurile care iți plac, nu alea care trebuie. Poate până la urmă, știți vorba aia…din pasiuni se nasc cele mai mișto job-uri?
Am o listă foarte lungă cu lucruri pe care vreau să le învăț sau să le perfecționez, pentru că îmi aduc bucurie și voiam să întreb în lumea largă: vouă ce v-ar plăcea să învățați? Câți bani ați fi dispuși să dați pentru asta? Ce învățați cu voi, sau despre voi ȋn perioada asta?
Vă aduce bucurie, sau ați face numai lucruri de pe urma cărora ați putea avea un câștig imediat? Avem voie să facem lucruri pentru bunăstarea spirituală, sau ar trebui să învățăm și să cheltuim bani doar pentru lucruri extrem de practice și concrete?
