SPUNE-MI UN CUVÂNT

De ceva vreme îl tot întreb, în mod constant, pe Lord M despre ce-ar vrea să-i scriu. De fiecare dată îmi răspunde că nu ştie încă şi în secret parcă mă bucur, pentru că am o scuză să nu scriu. Mi-am făcut câteva liste cu subiecte pe care le-am promis unor oameni la un moment dat şi acum mă bucur că listele alea mi-au rămas pierdute prin caietele deja terminate pe care îmi scriu jurnalele.

Întreb, mereu întreb: despre ce ţi-ar plăcea să citeşti? Ce-ai vrea să-ţi scriu? Oamenii ridică din umeri, îmi spun că nu ştiu sau că se vor gândi.

Cândva, replica era alta: spune-mi un cuvânt şi de la el o să îţi scriu o poveste. Atunci era mai simplu. Mi se aruncau, uneori cu neîncredere, cuvinte pe care eu le îmbrăcam frumos, de duminică şi le trimiteam în lume.

Ar trebui să scriu orice îmi trece prin minte, doar că mie, de ceva vreme, nu-mi trece nimic prin cap. Nimic despre ce aş putea să scriu, desigur. ?

Mi s-a spus: scrie chestii mişto, care să-i intereseze pe ceilalţi, lucruri pe care să vrea să le citească şi ceilalţi, be real, ieşi odată din carcasă şi spune de toate.

O vreme, am crezut că oamenilor le place să citească poveşti şi am scris poveşti. Acum, constat că oamenii nu vor să mai citească poveşti, poate nici nu au vrut vreodată şi doar mi-am imaginat eu asta; iar eu nu prea ştiu ce să le spun altceva.

Habar nu am ce înseamnă lucruri care să îi intereseze. Pare totul îngrozitor de concret, iar eu sunt antidefiniţia perfectă a concretului. Desigur, lucrez la asta de o grămadă de timp şi dau semne că-mi şi iese.

Am încercat să-i explic cuiva, că selfesteem-ul meu, ăla care se dă cu capul de asfalt, are senzaţia că pe oameni îi interesează alte lucruri decât pe mine şi atunci nu găsesc de spus decât poveşti.

Pe undeva, mai cred că e nevoie de poveşti şi parcă mă simt datoare să le spun; mă încăpăţânez, uneori.

Uneori spun poveşti inventate, alteori parţial inventate, pentru că sâmburele ăla de la care pleacă totul e al meu. L-am trăit, îl ştiu şi dormim împreună în acelaşi pat, fără pernă, aşa cum îmi place mie.

Într-o vreme, am scris o serie de poveşti care se chemau „Skin on Skin” şi le-am zis fiecăreia fragment dintr-o poveste inventată de iubire. Nu ştiu cine m-o fi crezut, că inventat nu a fost nimic. Mi-a plăcut atunci să mă joc cu cuvintele şi să-i povestesc aşa cum mi-au fost.

Spune-mi un cuvânt şi o să îţi fac, pornind de la el, o poveste. Cred că asta o să mă întreb de acum, în fiecare seară: despre ce ai vrea să-ţi scriu Iancu? Ce ai vrea să citeşti?


PHOTO: www.myessaywriter.net

2 thoughts on “SPUNE-MI UN CUVÂNT”

  1. Încredere.

    L-am scris că ai zis să scriem, altfel îl poţi ignora liniştită. Eu vin la tine de câte ori scrii, indiferent despre ce anume scrii. Şi citesc cu mare plăcere chiar dacă nu las urme. Mulţumesc!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *