“You’ re in a relationship with your own balls!!!”
După câteva clipe de uluială şi clipit mărunt din gene, am început să procesez ce vrea să spună dom’ doctor. Îi povestisem că am momente când mă simt foarte rău, că se întâmplă lucruri ciudate în capul meu, la propriu.
Mi-a spus că vrea să vadă despre ce este vorba, apoi discutăm. A terminat ceea ce avea de făcut, a venit la mine şi mi-a spus că nu e nimic în neregulă cu capul meu, nu există fundament medical pentru nimic din ceea ce simt. Toate lucrurile pe care le-a auzit de la mine le mai auzise deja de la majoritatea pacientilor lui.
Şocul resimţit a fost atât de puternic, încât de la un punct încolo ajunge să te domine, să domine tot ceea ce faci, să îţi otrăvească fiecare înghiţitură de aer. Atacurile astea de panică, pentru că până la urmă despre asta este vorba, sunt pe fond psihic; mi-a spus să îmi reconsider un pic priorităţile pentru că este păcat să irosesc timp preţios gândindu-mă fără rost la lucruri care nu mai pot fi schimbate, să iau situaţia ca atare şi să-mi vad de ale mele.
Prima dată când l-am auzit spunând “You’ re in a relationship with your own balls”, m-am întrebat de unde naiba ştie ăsta ce soi de superfemeie sunt eu, de pune aşa de corect problema? Mi-am dat seama că nu despre faptul ca sunt eu superfemeie cu supercoaie vorbeşte el, ci strict despre bilele pe care el însuşi mi le-a montat în cap.
După ce m-am întors din Franţa am luat decizia de a nu mai scrie niciodată despre ceea ce a fost. Nu este tehnica struţului, nu îmi închipui că dacă nu mai vorbesc despre anumite probleme ele vor dispărea. Bilele mele sunt acolo, ne cunoaştem îndeaproape, acolo vor rămâne întotdeauna, asta este deja ştiut, este premisa de la care plec. Mai departe de atât, problema care se pune este ce e de făcut în situaţia dată. Mă domină două fiare pe mine, sau eu pe ele? Cale de mijloc nu există. Nu discutăm despre o situaţie win-win.
Deci, subiectele neurologice au luat sfârşit în ceea ce mă priveşte, dacă nu va mai interveni ceva nou şi sper să nu mai fie cazul, anevrismele, accidentele cerebrale şi toate celelalte “minunăţii” ţin de o altă viaţă.
Parcă până acum, toate lucrurile frumoase care încercau timid să-şi facă loc în viaţa mea nu aveau loc de două bile, fie ele şi din platină.
M-am decis să-mi aşez coaiele la cap, dacă nu a fost să fie locul lor în altă parte şi daca tot e să avem o relaţie, să fie una constructivă.
Aveam salvată în telefon o imagine de la prima angiografie, cea care anul trecut pe 4 aprilie mi-a adus veştile. Am şters-o. Nu vreau sa o mai văd, nu vreau să mă mai minunez de ciudăţeniile pe care le dospesc în cutia craniană, vreau să uit. Nu mai scriu, nu mai vorbesc, nu mai povestesc decât în cazuri extreme care presupun ajutorarea cuiva. Cel mai probabil şi realist vorbind uitarea asta nu se va întâmpla, dar mi-ar plăcea ca la un moment dat să realizez că au trecut câteva zile în care nu m-am mai gândit, să regăsesc măcar o parte din seninătatea de înainte.
In momentul în care asta se va fi întâmplat, voi şti că în viaţa mea se pregăteşte să işi fac loc o nouă etapă. Până atunci, I’m in a relationship with my own balls, oricât de ciudat ar suna asta.
P. S. spărgătorului de relaţie, promit recompensă
