Pinky & Brain

Cică „Unde ţi-ai prins degetul?”

Păi ce? L-am prins? Nu nenică! L-am așezat frumos pe un cant metalic și am trântit peste el, cât am putut eu de tare, ușa de la lift. Cel puțin asta e o variantă, că pe aia reală nu mi-o amintesc. Am câteva secunde de blackout total după care, primul lucru pe care mi-l amintesc este că mă concentram să nu urlu în lift.

Mi-a ieșit.

A durut cum rar m-au durut chestii ȋn viața asta, poate doar sufletul să mă mai fi durut așa de câteva ori, dar nu asta e ideea. M-am dus frumos la piață, la Mega, am venit acasă, am realizat că am uitat să cumpăr o grămadă de chestii, am scos din congelator o pungă cu broccoli care e ținută acolo fix pentru cazuri terapeutice, l-am pus pe pinky (care între timp devenise blackie) printre legume și dă-i și plângi.

Și am plâns…și am tot plâns vere, cu sughițuri și lacrimi d’alea marile, de mi se rupea sufletul de mine, de nu mă mai auzeam eu pe mine însămi și nu-mi mai puteam aprinde țigara din cauza sughițurilor, treabă care mă făcea să mă zgudui și mai tare de bocete. Am plâns, tot ce nu am mai plâns de câteva luni încoace, toți dracii, frustrările și nefericirile care s-au adunat.

Vreo oră mi-a luat toată treaba asta. Cum nu-mi place să plâng cu public, mainly din motive estetice, să o fi auzit pe Iancu: „Te rog să te duci dincolo, lasă-mă să bocesc și continuăm după aia”.

 Vorba unei prietene: „Băi, da’ măcar ai eliberat dragonu’?” L-am eliberat, dă-l naibii, s-a tot dus. Acum baiu e că a lăsat locul liber pentru alt dragon.

Acum, pinky arată ca un corp străin atașat de mâna mea, stă țeapăn, vânăt, bosumflat și cred că zice-n sinea lui: „Ai bocit, huh? Stai să vezi când o să scuip unghia asta urâtă și vânătă, ce distracție o să fie!”

P.S. Vai de pinky unde nu-i brain

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *