Când l-am văzut, am îngheţat. Ştiam că e mâna ta acolo şi am zâmbit pe înfundate, încercând să-mi văd de ale mele, să nu mi se taie respiraţia din cauza emoţiiilor şi să-l ignor pe ţigănuşu’ mucios, care stătea în faţa recepţiei ţinând în braţe un snop de trandafiri mai înalţi decât el.
Îl auzeam cum se chinuie să-mi silabisească numele mâzgălit pe un petic de hârtie şi fix în clipa aia m-am apucat să dau un telefon unui client, să „am treabă”, să mă bucur un pic de spectacol, fără să mă agit prea tare că tot şoul ăla e pentru mine. Avea dreptate când mi-a zis cine mi-a zis: băi, da’ tu chiar nu ştii să te mai bucuri de nimic aşa cum trebuie? O clipă mi-a trecut prin minte, că poate, în loc să sun clientul, ar fi trebuit să mă reped la copilul ăla, să-i iau florile din braţe şi să ţopăi înapoi de bucurie, să râd cu gura până la urechi, să fac fix tot ceea ce nu făceam în clipa aia.
Mă gândeam că uitasem să-ţi spun că nu-mi plac trandafirii şi uite aşa te-ai gândit tu să faci gesturi d-astea pompoase, cu ţigănuşi trimişi la mine la birou cu braţele încărcate cu flori. Mai bine că ai folosit recuzita asta; dacă te-aş fi văzut pe tine apărând cu florile alea în braţe, zău că aş fi izbucnit în râs şi s-ar fi dus dracu’ tot romantismu’ momentului. Nu că aş fi eu insensibilă, sau aş avea o problemă cu gesturile astea socialmente acceptate ca fiind frumoase, dar parcă pur şi simplu nu ţi se potrivesc; combinaţia dintre tine şi lucrurile de genul ăsta e cumva nefirească, forţată, nu eşti tu acolo şi când faci gesturi forţate, mai bine mă lipsesc de ele. Te porţi ca un puştan cu genunchii juliţi, pus la colţ de mamă-sa. Bine, am şi făcut mişto de tine de câteva ori, iar asta nu cred că a ajutat prea tare. În fine, kids will always be kids, so be it.
M-am dus să-mi preiau, într-un final, comoara, străduindu-mă din răsputeri să merg dreaptă şi să nu mă împiedic în mochetă. M-am proţăpit cu cea mai fioroasă mutră de care am fost capabilă, în faţa ţigănuşului: de la cine-s astea? „De la un nene”. Bine, bine, de la un nene, normal, da’ cine e nenea? „Nu ştiu bre tanti (bre tanti, se asortează perfect cu trandafirii ăştia uriaşi, ce să zic?), a plătit bine, că-s mulţi, vezi şi mata, şi mi-a arătat unde să-i aduc. Nu am putut să ţiu minte cum îţi zice şi am scris. Mai multe nu ştiu, că nu l-am întrebat”. Cum arată? „Un nene bre…aşa…cum să zic io”…şi şi-a mai tras încă o dată mucii. Bine, dă-i încoa şi du-te. A rupt-o la fugă în secunda următoare.
Vrei să ştii la ce mă gândeam eu cu tot mormanu’ ăla de flori în braţe? Ei bine…nu pot să sufăr trandafirii, chiar nu pot şi cum naiba mă car eu acasă cu ei prin tramvai, că o să se uite lumea la mine ca la urs. La asta m-am gândit şi nu, nu-i nevoie să-mi explici tu cât sunt de idioată. Mă descurc singură, mulţumesc. Niciun „vai ce drăguţ, ce romantic”, niciun oftat d-ăla blegos din rărunchi, nimic.
Ţi-am dat un sms scurt mulţumesc şi aia a fost.
Bineînţeles că erai în faţa clădirii când am terminat programul. „De unde ai ştiut că-s de la mine?” Pai să vedem…dintre cei douăzeci şi opt de fani înfocaţi pe care îi am în momentul ăsta, tu eşti singurul cu gusturi atât de proaste, deci nu a fost greu să mă prind. Mi-ai dat un ghiont în coaste „hai, treci în maşină, că mi-e foame”. Încap cu grădina asta botanică după mine? Nu ai mai zis nimic. Îmi plăcea că îţi plăcea să mă ţii de mână când conduceai. Degetele tale şi tăcere. Perfect. Tot ce-mi trebuia.
Mi-e un pic dor de tine.
Un pic, doar un pic, acum când stai cu paharul cu vin roşu şi aspru în faţă şi te gândeşti aiurea, în clipa asta mi-e dor de tine, pentru că nu eşti aici de fapt; şi nu o să îţi spun. O să ştii singur, dacă vei vrea să ştii; eu nu o să-ţi spun. Nu o să îţi spun nici că mi-au dat lacrimile astăzi când l-am văzut pe ăla mic căznindu-se cu atâtea flori. Mulţumesc pentru că uneori ştii să taci, dar să ştii că mi-e dor de tine.
Nu mai tare acum, decât atunci când mă lipesc toată de tine, începând de la vârfurile degetelor de la picioare şi mă strecor sub braţul tău în timp ce-ţi şoptesc cu voce pe jumătate adormită: Skin on skin baby?
Fragment dintr-o poveste inventată de iubire VIII
