încăperea era un spațiu suspendat între vis și realitate, unde aerul mirosea a vin închegat pe marginile paharelor, a piele transpirată și a tăcere care se prelingea între coapsele mele, iar fumul de țigară se răsfrângea în lumina lunii, voal dens care nu voia să se destrame.
ai venit fără zgomot, cu pași care păreau să atingă aerul ca pe o piele fragilă, iar umbra ta îmi știa toate rănile. privirea ta nu căuta aprobare. m-a închis într-un cerc tăcut, iar eu m-am simțit prinsă cu buzele de aer. mi-ai pus panglica neagră peste ochi și mi-ai spus să stau nemișcată. tremurul, anticiparea… mă zgâriau pe interior.
degetele tale, chei ce deschid uși uitate, au alunecat pe șoldul meu, apoi mai sus, ca o rugăminte mută. fiecare atingere, fiecare fior se ridica precum un vers nerostit, ca o poezie care-și învârtea alfabetul prin venele mele. te mișcai precis, fără grabă. îmi legai încheieturile cu șnururi, iar fiecare strângere era o literă gravată pe pielea mea, o propoziție pe care nu o voi uita niciodată. tremuram, dar nu voiam să scap.
m-ai tras în mijlocul tăcerii tale, iar eu m-am lăsat purtată ca fumul care se topește în vin roșu. mi-ai întins palma, un cod tăcut, iar pielea mea a răspuns înainte ca mintea să priceapă. podeaua rece tremura sub noi, ca și cum recunoștea ritualul ce urma să se întâmple, gemetele nu mai erau sunete, erau fum, vin, piele, vină și dorință.
mi-ai sprijinit palmele de pieptul tău, apăsând doar cât să simt cum ți se zbate inima, pasăre captivă. m-ai strâns ușor de beregată, iar în acea atingere am simțit cum frica devine plăcere și controlul devine altar. buzele tale nu căutau să sărute, scriau. mușcături scurte, zgârieturi, fiecare gest un cuvânt…
pauzele forțate, panglicile și șnururile, mușcăturile și privirea ta transformau fiecare secundă într-un vers erotic și visceral. tremuram, respiram în ritmul tău, pierdută între plăcere și supunere.
când ai intrat în mine a fost un ritual în care universul se strângea în jurul nostru, unde atomii parcă se loveau și se topeau undeva pe drumul dintre coapsele tale și gura mea. vinul vărsat pe podea, fumul gros care plutea printre noi, pielea transpirată și tăcerea care ardea, toate deveniseră sfinți într-o liturghie interzisă.
nu m-ai iubit. m-ai exorcizat, m-ai ars și m-ai mântuit în același timp. panglica de mătase de la ochi nu m-a orbit, ci m-a făcut să văd cu pielea. în întuneric, fiecare atingere era lumină. fiecare secundă era un dans între dominare și supunere. pielea mea s-a predat complet, iar dorința curgea între panglici și șnururi, ca vinul roșu.
când s-a terminat, am rămas lipiți, umezi, transpirați și goi, cu panglicile și șnururile care ne marcau trupurile. febra încă pulsa între noi, iar vinul vărsat, fumul dens, gemetele și tăcerea erau martori tăcuți. am înțeles că fiecare atingere, fiecare mușcătură, fiecare privire și fiecare pauză va fi repetată până când trupurile noastre vor deveni complet inseparabile.
tot ce rămâne este pulsul trupurilor, ritmul gemetelor, ecoul șnururilor și știam că ne vom întoarce mereu aici, la altarul nostru de vin, fum, păcat și plăcere, scriind literă cu literă, tremur cu tremur, povestea care nu se încheie niciodată.
