– Băi, da’ voi n-aţi văzut musca aia?
– Ce muscă ?
– Musca aia de pe pervaz, de la etaju’ unşpe, pe pervaz în colţ. E de o săptămână acolo şi nu e mişcată din loc, înţelegi? De joia trecută e acolo. Voi n-aţi şters de o săptămână pervazele la unşpe?
– Ba da, le-am şters, cum să nu.
– Le-aţi şters pă dracu. Dacă le ştergeaţi, musca aia nu mai era acolo, sau măcar era mişcată din loc. Băi, tu înţelegi că musca aia stă nederanjată pe pervaz, fix în acelaşi loc de o săptămână?
– Nu ştiu ce să zic, da’…
– Vrei să ţi-o arăt? Hai cu mine să ţi-o arăt, că poate nu ştii ce zic.
– Da’, da noi am şters. Şi eu când am fost în tură, şi colega mea…
– Aţi şters pă dracu’. Hai cu mine!
– M-am dus cu el la unşpe, băi şi ce să vezi? A dracu’ muscă era exact acolo unde zisese, în colţu’ pervazului, fîx unde spusese că e.
Nu am auzit ce i-a spus persoana cu care vorbea la telefon, dar nu e greu de intuit.
– Să ştii că şi io m-am gândit, da’ n-avea cum măh, n-avea cum s-o pună el acolo. Băi a dracu’ muscă! Băi da’cum de n-am văzut-o până acum? Şi jur că am şters p-acolo pervazele.
Nu ştiu cine o certa pentru felu’ în care îşi face treaba. Nu am aflat; putea fi directorul spitalului, sau un şef de secţie, habar n-am, însă cadavrul acelei muşte a devenit simbolul spitalelor româneşti, de oriunde; o femeie de serviciu nu vede şi nu mişcă din loc o muscă moartă, deşi pretinde că ştersese praful de mai multe ori în ultima săptămână.
Până la urmă, un nene mai în vârstă de pe scaunul din faţa mea a ţipat la ea să vorbească mai încet, că nu-l interesează conversaţiile ei.
Pe mine mă interesau, mă interesau al naibii de tare. Teribil aş fi vrut să aflu cum se sfârşeşte povestea cadavrului de muscă de pe pervazu’de la unşpe.
Mi-i şi imaginez, cum stăteau toţi, ca la vizita de dimineaţă, doctorul cu o armată de femei de serviciu în jur, examinând şi analizând cazul muştei de pe pervaz. O văd cum stă acolo imobilă, uscată deja, mare şi neagră, cu picioarele în sus, într-o poziţie complet obscenă, savurându-şi post mortem momentul de glorie. A stârnit o întreagă tevatură, se caută vinovaţi şi responsabili. Cine ar fi trebuit să vadă musca? Cine ar fi trebuit să o ia de acolo?
Oricum, isteţ tare omu’ cu observaţia: a lăsăt-o pe post de semn, timp de o săptămână. Aş putea spune că această muscă şi-a făcut din plin datoria faţă de umanitate.
La unşpe pe pervaz, în colţ e o muscă.
