LA UNŞPE ÎN COLŢ

– Băi, da’ voi n-aţi văzut musca aia?
– Ce muscă ?
– Musca aia de pe pervaz, de la etaju’ unşpe, pe pervaz în colţ. E de o săptămână acolo şi nu e mişcată din loc, înţelegi? De joia trecută e acolo. Voi n-aţi şters de o săptămână pervazele la unşpe?
– Ba da, le-am şters, cum să nu.
– Le-aţi şters pă dracu. Dacă le ştergeaţi, musca aia nu mai era acolo, sau măcar era mişcată din loc. Băi, tu înţelegi că musca aia stă nederanjată pe pervaz, fix în acelaşi loc de o săptămână?
– Nu ştiu ce să zic, da’…
– Vrei să ţi-o arăt? Hai cu mine să ţi-o arăt, că poate nu ştii ce zic.
– Da’, da noi am şters. Şi eu când am fost în tură, şi colega mea…
– Aţi şters pă dracu’. Hai cu mine!
– M-am dus cu el la unşpe, băi şi ce să vezi? A dracu’ muscă era exact acolo unde zisese, în colţu’ pervazului, fîx unde spusese că e.
Nu am auzit ce i-a spus persoana cu care vorbea la telefon, dar nu e greu de intuit.
– Să ştii că şi io m-am gândit, da’ n-avea cum măh, n-avea cum s-o pună el acolo. Băi a dracu’ muscă! Băi da’cum de n-am văzut-o până acum? Şi jur că am şters p-acolo pervazele.
Nu ştiu cine o certa pentru felu’ în care îşi face treaba. Nu am aflat; putea fi directorul spitalului, sau un şef de secţie, habar n-am, însă cadavrul acelei muşte a devenit simbolul spitalelor româneşti, de oriunde; o femeie de serviciu nu vede şi nu mişcă din loc o muscă moartă, deşi pretinde că ştersese praful de mai multe ori în ultima săptămână.
Până la urmă, un nene mai în vârstă de pe scaunul din faţa mea a ţipat la ea să vorbească mai încet, că nu-l interesează conversaţiile ei.
Pe mine mă interesau, mă interesau al naibii de tare. Teribil aş fi vrut să aflu cum se sfârşeşte povestea cadavrului de muscă de pe pervazu’de la unşpe.
Mi-i şi imaginez, cum stăteau toţi, ca la vizita de dimineaţă, doctorul cu o armată de femei de serviciu în jur, examinând şi analizând cazul muştei de pe pervaz. O văd cum stă acolo imobilă, uscată deja, mare şi neagră, cu picioarele în sus, într-o poziţie complet obscenă, savurându-şi post mortem momentul de glorie. A stârnit o întreagă tevatură, se caută vinovaţi şi responsabili. Cine ar fi trebuit să vadă musca? Cine ar fi trebuit să o ia de acolo?
Oricum, isteţ tare omu’ cu observaţia: a lăsăt-o pe post de semn, timp de o săptămână. Aş putea spune că această muscă şi-a făcut din plin datoria faţă de umanitate.
La unşpe pe pervaz, în colţ e o muscă.

DOMNULE DOCTOR

“Domnule doctor, operaţi?”
„Nu, că nu am cu ce. Am operat până acum o lună, da’ s-au terminat fondurile şi nu mai am materiale.”
„Păi cumpăr eu tot ce trebuie, aduc eu. Mă operaţi?”
„Nu, că nu mă lasă spitalu’. Nu am voie să operez cu materialele clienţilor. Ăsta-i sistemu’ domnişoară. Io vă operez şi după aia ne daţi în judecată să vă recuperaţi banii pe care i-aţi cheltuit. Nu mai merge aşa.”
Peste două zile: „Domnu’ doctor, am făcut rost de bani pentru intervenţie, am toată suma (glumă ordinară, doar că domnu’ doctor nu avea de unde să ştie şi a pus botu’), mă operaţi?”.
„Poftiţi, luaţi loc, (mi-a ţinut scaunul să mă aşez), să discutăm…cum ziceaţi?”
„Am făcut rost de bani pentru intervenţie…haideţi să mai discutăm încă o dată cum facem…ce e de făcut, să ştiu şi eu, să înţeleg mai exact.”
Atunci mi s-a explicat că ţinem legătura, că are speranţe totuşi, că i se aprobă fonduri, cam în două săptămâni, că mă anunţă, doar are adresa mea de e-mail, nicio problemă; bine, tot va trebui să cumpăr eu bucata aia de plasă de 3000 de euro, da’ nu-i bai, îmi zice el de unde, şi să ştiu că o să-şi cheme şi prietenul, pentru mai multă siguranţă, că e caz greu, eu sunt aşa tânără…nu se poate să rămânem descoperiţi în caz de Doamne Fereşte.
Legile cinice ale monopolului funcţionează fără greş şi în medicină: suntem trei care putem face un lucru, stabilim regulile, facem cum credem de cuviinţă, fără bun simţ, doar după bunul plac, tragem ce şi cât putem. Dacă erau câteva zeci, se schimbau datele problemei, făceam noi regulile, iar ei s-ar fi purtat decent. Din păcate, nu este posibil, pentru că, vorba domnului doctor, nu ne lasă sistemu’. Până una alta, este inflaţie de pacienţi, nu de medici capabili să rezolve anumite probleme.
Până când ne va lăsa sistemul, scotocim internetul să găsim clinici în ţări unde nu plătim impozite, unde nu contribuim la sistemul asigurărilor de sănătate, unde suntem străini şi nu avem pile, unde nu avem relaţii şi nu intervine nimeni pentru noi. Căutam un sistem mai puţin bolnav, mai puţin sarcastic, încercăm să fim şi noi mai puţin bolnavi, încercăm să ne vindecăm, să înţelegem ce se întâmplă. Eu nu reuşesc să înţeleg nimic. Asta nu este din cauza perioadei complet halucinante pentru mine, este pentru că…nu este nimic de înţeles.
Vă rog iertaţi-mi consternarea că în timp ce eu aştept să-mi bubuie capul, la propriu, sistemul se ţine de şotii; iertaţi-mi lipsa de simţ al umorului când nu pot primi un bilet de ieşire din spital pentru că la ora opt dimineaţă nu este nimeni disponibil să încaseze cei 10 lei pe care îi datoram spitalului pentru noaptea pe care am petrecut-o acolo.
Iertaţi-mi şocul în faţa unor cearşafuri curate pe patul din salon, în faţa băii care era complet utilizabilă, mai mult de atât, era chiar curată, în faţa personalului care nu a ridicat vocea nici măcar o dată. Nu-mi venea să cred. Noroc că o doamnă şi-a dat ochii peste cap ca să nu cumva să-mi imaginez că am murit şi am ajuns în raiul spitalelor, un rai unde am căpătat permisiunea să stea cu mine trei persoane o zi întreagă, să am o pernă moale, să fie cald în salon, să miroasă decent pe coridor. E adevărat! Aşa ceva a fost posibil şi nu mi-a venit să cred; şi cei care erau cu mine se uitau la fel de nedumeriţi în jurul lor…se poate. Şocul de nedescris în faţa normalităţii şi a decenţei care par rupte din alt film când vine vorba de acest sistem bolnav, ne-a amuţit pe toţi.
Domnule doctor, vreau să vă mai întreb ceva: dacă nu operaţi, că nu sunteţi lăsat de sistem, deşi în regim privat se poate, aşa mi-aţi zis, n-ar fi bine să ieşim la o cafea? Numa’ bine, ne petrecem timpul agreabil în timp ce dumneavoastră aşteptaţi să vi se aprobe fonduri, iar eu aştept să mor.
RSS
Follow by Email
Twitter