UNILICA FIŞTILCA


UNILICA FIŞTILICA
UNILICA PANA
GAIŢA IOANA
PREPELIŢA CHIRA
STAN, STAN CHIORU
GHEORGHE HODOROGU
Aşa sună un cântec de copii de pe vremea mamei  mele, un cântec prin care era ales cel care „cădea” la joc. Un fel de „pace pace între două dobitoace” al nostru, însă mai vechi, şi cu rădăcini mult mai adânci, păgâne.
A trebuit să o pun pe mama să îmi repete de câteva ori versurile, apoi să le scriu după dictare, că să le pot ţine minte. Când le auzeam de la ea, simţeam că mi se învârte capul, că nu poţi ţine o ordine a număratului, că invariabil o să pice mereu aceeaşi  persoană, că este ceva, în fine, ceva grotesc şi crud în jocul ăsta de copii.
De ceva vreme am impresia că viaţa joacă „unilica fiştilica” cu prea multă lume din jurul meu şi de fiecare dată, pică mereu aceleaşi persoane. Este un cerc perfect închis, ermetic, în interiorul căruia cineva îşi ia numărătoarea de la capăt în fiecare zi, alegând mereu şi mereu aceleaşi victime.
M-am gândit să transform cumva, cercul ăsta închis, înţesat de fire într-un dream-catcher. Ştiţi amuletele indiene, despre care se spune că sunt capcane pentru coşmaruri?
Îmi lipseşte peruzeaua din centru.
Mă simt ca o muscă prinsă într-o pânză de paianjen, pentru că, dream-catcher-ul meu, lipsit de peruzeaua din mijloc e doar o pânză de paianjen. Mă simt ca o muscă enervantă, imposibil de alungat, bâzâind fără rost în jurul oamenilor. Pentru ca imaginea să fie completă, sunt o muscă mare îmbrăcată într-o salopetă albastră de la drumuri şi poduri.
Mi-e dor de momentele când mă simţeam fluture, de momentele când îi făceam pe alţii să se simtă fluturi. Mi-au căzut aripile între timp, mi s-au stins culorile? Nu ştiu. Poate doar oglinda în care mă privesc distorsionează grav, poate s-a aşternut pe ea praful greu, ştiţi despre care vorbesc, ăla de nu-l poţi şterge cu nicio soluţie magică.
Mă întreb, bâzâind în faţa oglinzii ce, din ceea ce am de dat eu, o muscă enervantă, ar putea trebui cuiva?
Bâzâi în continuare în sus şi în jos, mă întorc brusc către oglindă sperând, de fiecare dată, să văd altceva, să văd crescând aripi. Nimic nu se schimbă, sunt agăţată în continuare cu un fir de dream-catcher-ul ăsta grotesc şi distorsionat.
Mă întreb de fiecare dată dacă paianjenii  prind fluturi, sau dacă un fluture este, de fapt, boaba din mijlocul fiecărui dream-catcher.
Până voi  găsi un răspuns, ascult în continuare cântecul paianjenului, aşteptând să pic din nou.
UNILICA FIŞTILICA
UNILICA PANA
GAIŢA IOANA
PREPELIŢA CHIRA
STAN, STAN CHIORU
GHEORGHE HODOROGU
UNILICA FIŞTILICA
UNILICA PANA
GAIŢA IOANA
PREPELIŢA CHIRA
STAN, STAN CHIORU
GHEORGHE HODOROGU
UNILICA FIŞTILICA
UNILICA PANA…