Ce scrii atunci când nu ştii despre ce să scrii? Nu mai devreme de acum câteva seri, mă întreba cineva, ce faci atunci când te păraseste inspiraţia. M-am tot gândit, şi iată că a venit şi momentul ăsta. Toată săptămâna mi-am bătut mintea ce să scriu; am despicat, puricat şi aruncat idei. Nimic nu mi-a plăcut, niciun gând nu am putut duce până la capăt. Până acum, am mai fentat, am mai „trişat”, am mai folosit din lucrurile vechi, scuturate de praf, am mai reformulat şi împachetat scriituri vechi, am publicat chiar şi câteva rânduri pe care mi le trimisese cineva, dar săptămâna asta nimic. Pur şi simplu nimic.
Nu vă voi scrie despre vreme; chiar dacă sunt meteodependentă, m-am resemnat. Plouă pur şi simplu, pentru câtă vreme de acum încolo, vom vedea. Am trecut de momentul când mă deprimau condiţiile meteo; de la o vreme mi-e doar somn, şi mă încearcă parcă o undă de plictiseală. Sentimentul de mucegai m-a părăsit, dar mă mai dor din când în când încheieturile.
Nu voi face campanie electorală pentru că nici nu mă pricep la politică, nici nu mă interesează, cu toate că la momentul potrivit îmi voi asuma responsabilitatea unui vot.
Mă gândeam, pur şi simplu, să vă povestesc ce am făcut de săptămâna trecută, mai precis de marţi, de când am postat ultima dată.
Sper că vă interesează, săptămăna care a trecut, a fost destul de plină şi de variată.
Am fost cu fetele C♥♥LTE la un eveniment interesant: AVANPREMIERE. Toată treaba s-a întâmplat la MNAC, unde am ajuns direct de la muncă, destul de devreme. Până au ajuns fetele, am stat pe scări şi m-am uitat la lume. Am văzut acolo un ghiveci impresionant de oameni, stiluri, genuri şi personalităţi de toate felurile; a fost un spectacol absolut impresionant. Trebuie să recunosc că la intrare, fotografii evenimentului mi-au făcut una dintre cele mai „zdruncinatoare” poze…pentru încrederea în propria-mi persoană. Nu mai contează, a fost o seară împresionantă…şi prin spectacolul uman, şi prin ceea ce am văzut acolo.
Am terminat de citit „Jurnalul Unei Fete Greu de Mulţumit” şi „Blues Pentru o PisicăNeagră”. Ambele cărţi au fost ca nişte pumni în stomac pentru mine. Jeni Acterian şi Boris Vian…nu e o combinaţie prea ortodoxă, nu? Am fost şi am mai cumpărat nişte cărţi. Cineva mi-a recomandat „Vânătorul de Zmeie”. Aştept să văd cum mi se va părea literatura din acea parte a lumii, în era post-Rushdie, cu care mi-am încheiat oficial toate conturile.
Am fost la un concert, să ascult, după multă vreme, cum sună chitara prietenului meu. Trecuse aproape un an de când nu îl mai auzisem cântând şi îmi era dor.
In rest..am mai învăţat câte ceva despre oameni, am râs mult, am luat câteva bobârnace în freză, nimic neobişnuit.
Aceleaşi zile fade la birou, aceeaşi atitudine pe care nu o poţi combate altfel decât finuţ, finuţ cât să nu se prindă, să nu se prindă nimeni, dar totuşi, să îţi oblojeşti orgoliul terfelit de sloganul: clientul nostru, stăpânul nostru.
Am făcut lucruri bune de mâncare, unele mai puţin reuşite, altele de-a dreptu’ divine.
A fost o săptămână frumoasă, ziceam, cu o atmosferă uşor prea bacoviană pentru gusturile mele, dar…important este că nu a fost o săptămână pierdută; drept dovadă, am putut scrie câteva rânduri în urma ei.
Probabil ploaia e de vina. Mai bine sa scrie in zilele in care esti ok sau gasesti ceva potrivit. Te citesc si-mi plac articolele si povestirile tale. Nu te-ai gandit sa le bagi intr-o carte?
Eu locuiesc departe de casa, nu m-am obisnuit inca si mi-as face un blog in care sa scriu si despre realitatile de aici insa nu stiu ce fel de cititori as avea. Am fost acuzata ca nu stiu bine limba romana si fac greseli. E posibil. Dar cand incerci sa gandesti in alta limba si sa simti ceea ce simt cei din jurul tau traind intr-o multitudine de natii ti se intampla sa mai ai lacune de scurt moment. Ce parerea ai despre o persoana despre care iti facusesi o parere buna numai gandindu-te ca lucreaza intr-o institutie de cultura care a dat sociatatii o gramada de oameni de inalta clasa si descoperi ca in spatele unei fiinte frumoase si inteligente se afla o persoana egoista, infumurata, dispretuitoare fata cei care nu stiu sa-i gadile orgoliul cum ca ar fi un om de valoare?
hm…nu m-am gandit sa fac o carte. Mi-a sugerat cineva acum putina vreme, dar ideea mi se pare inca departe si un pic inspaimantatoare. Cine stie, poate peste ceva timp, cand ma voi mai fi cizelat, o sa iau in serios gandul. Pana atunci, mai am de munca.
Cand am inceput sa postez pe blog, nu m-am gandit ce fel de cititori as avea. A fost ceva ce am facut pentru mine. Cu timpul, mi-am pus si problema asta, si iti pot spune un lucru: functioneaza si aici legea atractiei; ai exact cititorii pe care vrei sa ii ai :)…deci, succes si curaj