Babai Feuzi si Mamure Alai nu au avut copii. Au adoptat un baietel gasit intr-un boschet, nu se stie exact pe unde. Sucuri a terminat ingineria si eram extrem de mandra de el. Spuneam oricui vroia sa ma asculte ca este la Bucuresti la facultate. Habar nu aveam ce inseamna exact, dar toata lumea vorbea cu admiratie despre lucrul asta. Sucuri a emigrat in Suedia cu cateva luni inainte de Revolutie. Mi-au ramas de la el doua dictionare si amintirea unor ochi imposibil de verzi.
Babai Feuzi a fost primul meu prieten. Stateam amandoi in fiecare seara pe o piatra din fata gardului lor din scanduri spoite cu var alb. Discutam lucruri extrem de importante, iar el ma lua mereu in serios.
Nu mai stiu foarte bine cum arata, dar imi amintesc exact halatul lui tocit din molton verde, si fesul cu ciucure. La fel, mi-o amintesc si pe Capelca, catelusa metis, care era martora la toate tainele pe care le vorbeam. Nu ne jucam niciodata, doar stateam si povesteam. Ma invata cate in luna si in stele din experienta lui de tatar batran si intelept, iar eu ii povesteam toate intamplarile de la gradinita, toate secretele si tristetile mele.
Ma distra ascunzand in casa prin dulapuri sau te miri pe unde, baclavale si acadele, pe care eu, ca sa le pot manca, trebuia sa le gasesc. Era jocul nostru, si ne placea la nebunie, spre disperarea nevesti-si careia ii dadeam casa cu fundul in sus ca sa imi gasesc comorile.
Babai Feuzi a murit inainte ca eu sa incep clasa intai. Avea cancer la gat si vorbea din ce in ce mai putin si mai greu. Cu mine iesea mai rar seara la poarta; era in continuare prietenul meu, desi vocea lui metalica si gajaita imi era straina si ma speria un pic.
Cand a venit tata si mi-a spus ca a murit Babai, nu am inteles mare lucru, nu aveam cum sa stiu ce inseamna. Am continuat sa ies la poarta, sa ma asez pe piatra si sa-l astept acolo. Capelca venea si ea si se aseza la picioarele mele, ne priveam nedumerite si dupa un timp, fiecare intra la ea in curte. O bucata de timp am crezut ca am facut ceva rau si Babai s-a suparat pe mine. Mi-era pofta de baclavale si de acadele, si ma gandeam ca Mamure Alai nu-l mai lasa sa se joace cu mine. Nu stiu cand am inteles ca prietenul meu nu va mai veni niciodata, dar imi amintesc si acum de toata dragostea pe care Babai Feuzi mi-a aratat-o, felul in care mi-a facut copilaria speciala, felul in care a stiut sa iubeasca, nu unul, ci doi pui de roman.
